Istoria Banatului Otoman

129 / 350

128
tantă206. Sub aparenţa împărţirii dărilor şi, implicit, a populaţiei, s-a ascuns în
realitate un fenomen cu carater antagonic care, în anumite momente, a compromis
prin esenţa sa echilibrul de forţe şi buna vecinătate. Încercările fiecărei părţi de a o
elimina prin orice mijloc pe cealaltă, atât ca prezenţă cât şi ca influenţă, de la
recensământul izvoarelor de venit şi de la strângerea dărilor a îngustat în chip
simţitor suprafaţa teritoriului supus dublei subordonări. Se ştie că forţa de influenţă
a fiecărei puteri s-a aflat în raport direct proporţional cu distanţa la care erau
amplasate fortificaţiile ocupate de trupele proprii207.
Din această cauză, Imperiul Otoman s-a străduit nu numai să lichideze
enclavele reprezentate de unele puncte strategice stăpânite de imperiali (1566), ci şi
să distrugă încet dar sigur sistemul defensiv din sudul şi vestul principatului autonom
al Transilvaniei. Tocmai lupta pentru introducerea unei singure fiscalităţi i-a
asigurat de cele mai multe ori Imperiului Otoman acea deplasare lentă dar sigură în
favoarea sa a hotarelor principatului autonom, deplasare înregistrată din timp în
timp, uneori din pricina litigiilor teritoriale generate de recensământul bunurilor
impozabile şi al populaţiei (vilayet-i tahrir). Prin urmare, în cadrul acţiunii de delimi-
tare a stăpânirii otomane în Europa Centrală condominiul apare ca un fenomen
secundar, cu o tipologie variabilă, în funcţie de condiţiile genezei şi existenţei sale.
Condominiul instaurat în vilayetele constituite în Ungaria se deosebeşte prin
compexitatea sa208 atât de acea formă proprie zonelor limitrofe, care înlocuiau
frontiera între otomani şi Habsburgi, cât şi de condominiul rezultat din interferenţa
hotarelor fiscale otomane – datorită extinderii lor abuzive – cu cele ale principatului
Transilvaniei.
Un astfel de condominium a luat naştere din momentul constituirii vilayetului
Timişoara (iulie-august 1552), amplificându-se treptat nu numai prin extinderea
teritorială a acestei unităţi administrativ-militare din Imperiul Otoman, ci şi prin
formarea vilayetului Oradea (1660). Ca fenomen în sine, condominiul osmano-
transilvan defineşte, pe de o parte, forţa de penetraţie a Porţii şi capacitatea de
rezistenţă a principatului Transilvaniei, iar, pe de altă parte, gradul de stabilitate
înregistrat la un moment dat de cursul relaţiilor bilaterale.
Transfomarea Banatului de la câmpie în vilayet i-a asigurat Imperiului
Otoman stăpânirea regiunii dintre Dunăre, Tisa mijlocie şi ţinutul Timişului. De
altminteri, campania otomană din iulie 1552 nu a dus doar la ocuparea cetăţii
Timişoara împreună cu alte 21 de cetăţi şi palănci, ci şi la stăpânirea malului drept
al Crişului Negru, al Crişului Repede – exceptând ţinutul de răsărit a comitatului
Zărand –, precum şi a regiunilor de dincolo de Tisa ale comitatelor Solnocul exterior
şi Heves, lăsându-se la o parte vestul Bihorului şi sudul comitatului Szabolcs 209.
Constituirea vilayetului Timişoara a însemnat deopotrivă amputarea teritorială a
principatului autonom al Transilvaniei şi deplasarea, în dauna sa, a frontierelor noii
206 I. Hunyádi, Etude comparée des sources, p. 129.
207 I. Hunyádi, Conditions de la vie de la population civile à la frontière militaire turque en
Hongrie occidentale au XVIesiècle, în „Études Balkaniques”, 3, 1976, p. 84.
208 K. Hegyi, op. cit., p. 594–602.
209 I. Lukinich, Erdély területi valtozásai a török hodoltság korában, 1541–1711, Budapesta,
1918, p. 75.