Istoria Banatului Otoman

116 / 350

115
comunităţilor slave, respectiv Raden Radivoi, cnez cu act de numire (knez ba
berat) din satul Deta de Jos (fostul Kun Dent la sud de Deta) sau Djurdj Ivanić tot
kinez ba berat, conducătorul comunităţii craşovenilor din Caraşova117. Încă de la
cucerirea Banatului, aceşti funcţionari otomani au fost recrutaţi, potrivit documentelor
otomane, împreună cu husarii, kara martolosii şi şoimarii. Unii cnezi au primit acte
de numire în funcţie iar alţii acte de posesie (temessük)118 a pământului lor numit
baştine119 .
Numărul cnezilor a variat în funcţie de sandjakul şi data la care s-a desfăşurat
recensământul. În 1554, 21 cnezi din 17 sate şi 4 din aşezările de la Timişoara,
Ciacova, Kovin (Köfin) s-au prezentat la recensământul sandjakurilor Timişoara şi
Moldova120 . Cu prilejul aceluiaşi recensământ, în sandjakul Lipova s-a înregistrat
un singur cnez, fapt surprinzător având în vedere existenţa a 56 preoţi pravoslavnici,
care slujeau atunci în 50 de sate121.
La recensământul din 1567, s-au consemnat 27 cnezi în sandjakurile
Timişoara şi Moldova, în timp ce ei au dispărut cu desăvârşire în sandjakul Lipova.
Ulterior în 1579, în condicile de recensământ ale sandjakurilor Timişoara şi
Moldova s-au înregistrat 60 de cnezi din care numai 6 locuiau în ultimul sandjak122.
Legiferarea statutului lor privilegiat în cuprinsul kanunnameului din 1554,
confirmat în 1566 de cartea de lege a sandjakului Timişoara s-a întemeiat pe
precedentul juridic reprezentat de scutirile de impozite şi dări de care s-au bucurat
cnezii în vremea regelui Ioan Zápolya şi a comitelui de Timiş, Petru Petrovici. Pe
lângă recunoaşterea dreptului cnezilor la o serie de scutiri fiscale, statutul lor
privilegiat a constat deopotrivă din obligaţii poliţieneşti, economice şi militare.
Cnezii din sandjakul Timişoara au fost scutiţi de plata capitaţiei (djiziye) asimilate
kharadjului, a ispendjeului, dijmei (öşr) din cereale şi must, de datul oilor (adet-i
agnem) ca şi de alte sarcini fiscale întocmai cum au fost exceptaţi de aceste
obligaţii în 1516, cnezii din sandjakul Smederevo123. În schimbul scutirii lor de dări
şi slujbe, cnezii au avut datoria de a asigura respectarea ordinii în comunele pe care
le conduceau dar şi de a-i prinde şi pedepsi pe răufăcătorii şi tâlharii dornici „să
pricinuiască pagube şi stricăciuni locuitorilor vilayetului”124. Totodată kanunnameul
din 1554 îi făcea direct răspunzători de refacerea economică şi de prosperitatea
sandjakului Timişoara (vilayetün ma’mur u abadan olması), obligaţie menţionată
anume şi după o perioadă de 25 de ani de actele otomane125. De asemenea tot
cnezilor le-a revenit datoria de a-i găsi şi readuce în satele lor de reşedinţă pe acei
supuşi nemusulmani (re’aya), care fugeau, reducând astfel numărul de contribuabili
117 T. Halasi-Kun, Serbians and Romanians in Ottoman Southeastern Hungary, p. 122; idem,
Ottoman Data and the History of the Krašovans, în „Archivum Eurasiae Medii Aevi”, 3, 1983, p. 164.
118 7. Numaralı Mühimme..., doc. nr. 121, p. 63.
119 Ibidem, doc. nr. 1151, p. 549.
120 Kl. Hegyi, A török hódoltság, vol. I, p. 343–344.
121 Ibidem, p. 346.
122 Ibidem, p. 347, 350, 351.
123 Vezi kanunnameul promulgat în 1516 pentru vlahii din Smederevo la A. Akgündüz, op. cit.,
vol. III, Istanbul, 1991, p. 459.
124 7. Numaralı Mühimme..., doc. nr. 121, p. 62.
125 V. Veliman, op. cit., p. 419, 422; 7. Numaralı Mühimme..., doc. cit. loc. cit.