Istoria Banatului Otoman

119 / 350

118
vilayetului Timişoara, cererile repetate ale defterdarului Muharrem Çelebi s-au
bucurat de un aviz favorabil din partea autorităţii centrale. Ordinele sultanului
Selim al II-lea adresate în lunile august şi septembrie 1567 recenzorului Muharrem
Çelebi şi beglerbegului de Timişoara au încuviinţat înregistrarea în condica
amănunţită (defter-i mufassal) a husarilor, kara martolosilor şi şoimarilor ca simpli
supuşi nemusulmani (ra’iyyet), plătitori de dări şi impozite139. Astfel se explică şi
dispariţia numelor unor cnezi din registrele de recensământ ale sandjakului Cenad
întocmite în 1579. Este cazul cnezului Vuk din Sânnicolau şi al lui Jako Radiković
din Beşenova Veche. În 1567, la Sânnicolau s-au înregistrat: un cnez numit Vuk,
căsătorit, posesorul unui număr de 90 de vite împreună cu încă 20 de familii. La
recensământul următor, din 1579 s-au înscris în defter doar 20 de familii140. La
Beşenova Veche, recensămintele dezvăluie o situaţie diferită, dat fiind că Jako
Radiković devenise cnez în 1567 într-o aşezare locuită de 86 de familii 141. Numele
acestui cnez dispare din registrul de recensământ al anului 1579 în care figurează
localitatea respectivă în calitate de hâs al sultanului, cu un număr de 98 de familii.
Mai trebuie relevat faptul că numai kanunnameul promulgat în 1554 pentru
sandjakul Timişoara cuprinde referiri la instituţia cnezilor, aceasta lipsind cu desăvâr-
şire din textul cărţilor de lege întocmite pentru sandjakul Lipova. Aceeaşi constatare
se impune şi în privinţa instituţiei şi termenului de primicer (tc. premikür ), menţionate
totodată numai în cuprinsul cărţii de lege a sandjakului Timişoara din 1554.
Acest kanunname este singurul izvor, care îngăduie stabilirea deosebirii
existente din punct de vedere administrativ între funcţia de cnez şi cea de primicer:
„Căpeteniile satelor, care se află în livaua (sandjakul) amintită sunt cunoscute sub
numele de primiküri”142. Dar căpeteniile satelor din ţinutul Timişoara au avut
atribuţii aproape identice cu cele stabilite cnezilor prin acelaşi text de lege.
Atribuţiile lor nu s-au deosebit prea mult nici de cele precizate în cuprinsul
kanunnamelelor promulgate pentru primicerii din sandjakurile Smederevo143 şi
Vidin144. Primicerii din sandjakul Timişoara au contribuit, întocmai ca şi cnezii de
acolo, nu numai la adunarea şi predarea dărilor cuvenite fiscului imperial ci au avut
datoria de a-i stârpi pe tâlhari (haydud ve harami) şi de a apăra cu armele lor
hotarele vilayetului. În timpul expediţiilor imperiale, ei urmau să li se alăture
trupelor de cavalerie împreună cu armele şi tot echipamentul lor145, obligaţie la care
nu au fost supuşi primicerii din sandjakul Smederevo. Pentru toate slujbele prestate
autorităţilor otomane, primicerii din Banat s-au bucurat de aceleaşi scutiri de
impozite şi contribuţii care le-au fost acordate cnezilor din sandjakurile Timişoara
şi Vidin146 precum şi primicerilor din regiunea Smederevo147.
139 Ibidem şi vol. II, doc. nr. 192, p. 98.
140 Gy. Káldy-Nagy, A Csanádi szandzsák..., p. 63.
141 Ibidem, p. 127.
142 V. Veliman, op. cit., p. 419, 422; A. Akgündüz, op. cit., vol. 7/I partea a II-a, p. 134.
143 M. Berindei, A. Berthier, M. Martin, G. Veinstein, Code de lois de Murad III, p. 154.
144 M. Berindei, M. Kalus-Martin, G. Veinstein, Actes de Murad III..., p. 56–57.
145 V. Veliman, op. cit. loc. cit.
146 M. Berindei, M. Kalus-Martin, G. Veinstein, Actes de Murad III..., p. 57.
147 M. Berindei, A. Berthier, M. Martin, G. Veinstein, Code de lois..., p. 154, 146–147.