Istoria Banatului Otoman

115 / 350

114
administrative preotomane explică uşurinţa cu care autoritatea şi legiuitorul otoman
au introdus denumirile româneşti în vocabularul administrativ otoman. Legiuitorul
a folosit în textul celor patru kanunnamele următorii termeni: cnez (tc. knez, kinez ),
primicer (tc. primikür) şi crainic (tc. kurayinik) pentru a-i desemna pe conducătorii
tradiţionali, integraţi administraţiei otmane locale şi care şi-au păstrat o serie de
atribuţii şi privilegii vechi. Se ştie că împrumutul unor termeni străini a însemnat
un inconvenient pentru vocabularul administrativ otoman111. De aceea numai un
bun cunoscător al instituţiilor şi obiceiurilor locale din acea regiune a înţeles pe
deplin textul actului otoman împănat cu împrumuturile respective.
Din prevederile cu privire la cnezi din kanunnamelele întocmite în 1554 rezultă
că, din punctul de vedere al formei şi semnificaţiei sale, termenul este identic cu
omonimul său balcanic, folosit în secolele XV–XVI de diferitele comunităţi de vlahi.
De altfel textul otoman al cărţii de lege promulgate pentru sandjakul Timişoara
defineşte cât se poate de limpede instituţia şi termenul care o desemnează:
„conducătorii comunelor (nevahi) care se află în ţinutul amintit sunt cunoscuţi sub
numele de cnezi (tc. knez)” 112. Mai mult, kanunnameul întocmit în 1566 pentru
acelaşi sandjak a insistat asupra actului de numire (berat-i hümayun) pe care acest
funcţionar otoman, conducătorul unei comune, l-a dobândit întocmai ca oricare cnez
reprezentându-i pe vlahii din Bosnia113, din Zvornik şi Herţegovina114 sau cnezii din
sandjakurile Braničevo, Vidin şi Smederevo115. De altfel sandjakul Smederevo a
fost locuit de numeroase comunităţi de vlahi, dat fiind că numai în nahiya Belgrad
recensămintele efectuate între 1476–1566 au înregistrat existenţa unui număr de
191 de aşezări ale vlahilor116.
Cercetarea comparată a kanunnamelelor privind vilayetul Timişoara şi a
codurilor de lege promulgate pentru vlahii din Peninsula Balcanică demonstrează
că atât administraţia cât şi legiuitorul otoman au preluat cu uşurinţă instituţia
cnezilor şi termenul care-i denumeşte pe cnezi. Acest termen i-a desemnat
deopotrivă pe conducătorii comunităţilor slave şi pe cei ai comunităţilor de vlahi,
păstrând pentru un timp nu numai caracterul lor etnic diferit ci şi privilegiile lor.
În sandjakul Timişoara al vilayetului cu acelaşi nume, termenul de cnez a fost
folosit în cazul conducătorilor comunităţilor româneşti dar şi în cazul conducătorilor
111 N. Beldiceanu, I. Beldiceanu-Steinherr, Quatre actes de Mehmed II concernant les
Valaques des Balkans slaves, în „Südost-Forschungen”, XXIV, 1965, p. 109.
112 V. Veliman, op. cit., p. 419, 422; A. Akgündüz, op. cit., p. 134.
113 N. Beldiceanu, Les Valaques de Bosnie à la fin du XVe siècle et leurs institutions, în
„Turcica”, VII, 1975, p. 124–134.
114 H. Inalcik, Ştefan Duşan’dan Osmanlı Imparatorluğuna. XV asırda Rumeli’de hıristiyan
sipahiler ve menşeleri, în H. Ialcik, Osmanlı Imparatorluğu, Toplum ve Ekonomi üzerinde Arşiv
Çalışmaları, Incemeleri , Istanbul Eren, 1992, p. 81; N. Beldiceanu, I. Beldiceanu-Steinherr, P.Ş. Năsturel,
Les recensements ottomans effectués en 1447, 1519 et 1533 dans les provinces de Zvornik et de
Herzegovine, în „Turcica”, XX, 1988, p. 159–174.
115 H. Inalcik, op. cit., p. 82; M. Berindei, A. Berthier, M. Martin, G. Veinstein, Code de lois
de Murad III concernant la province de Smederevo, în „Südost-Forschungen”, XXXI, 1972, p. 140–154;
M. Berindei, M. Kalus-Martin, G. Veinstein, Actes de Murad III sur la région de Vidin et remarques
sur les kanun ottomans, în „Südost Forschungen”, XXXV, 1976, p. 11–60.
116 H. Šabanović, Turski izvori za istorija Beograda, Belgrad, 1964, p. 33–112.