Istoria Banatului Otoman

114 / 350

113
militare otomane. După cercetarea temeinică şi amănunţită a situaţiei preexistente,
cârmuirea otomană locală a introdus în sistemul propriu instituţii şi structuri
administrative specifice ţinuturilor din Peninsula Balcanică şi Ungaria anexate
Imperiului Otoman. Ca atare, cuceritorii au ales acele instituţii care, prin adaptarea
lor, au integrat comunităţile de vlahi şi de români în mecanismul fiscal şi
administrativ-militar al Imperiului Otoman. Recunoscându-i obiceiului rolul unui
izvor de drept, autorităţile otomane au asimilat, prin analogie, categoriei vlahilor
zonele compacte de locuire românească de pe malul stâng al Dunării, în care
populaţia îşi păstrase instituţiile proprii şi sub stăpânirea anterioară.
Printre izvoarele otomane despre zonele româneşti din vilayetul Timişoara
se află cele 4 cărţi de lege (kanunname) promulgate în 1554 şi 1566 pentru
sandjakurile Timişoara107 şi Lipova108, documentele otomane din anii 1567 şi 1568
din condica Afacerilor Importante (Mühimme Defterleri )109, împreună cu registrul
detaliat de recensământ (defter-i mufassal) nr. 579 din anul 1579110. Aceste izvoare
sunt probe de netăgăduit, care atestă funcţionarea neîntreruptă – uneori din epoca
preotomană – şi apoi sub ocupaţiile ungară, otomană şi austriacă a instituţiei
cnezilor, primicerilor şi crainicilor, precum şi supravieţuirea districtelor româneşti
(districti volahales): Mănăştiur (Monostor), Fârdea (Tverd), Şudea (Sugya)
din fostul comitat Timiş. Izvoarele amintite mai dovedesc disponibilitatea şi
promptitudinea cu care, la sfatul oamenilor în vârstă şi foarte pricepuţi (ehl-i vukuf
ve musinn), dregătorii vilayetului Timişoara au preluat instituţii şi structuri
administrative fundamentale, care au existat până la ocuparea Banatului în 1552.
a. INSTITUŢII ROMÂNEŞTI ÎN VILAYETUL TIMIŞOARA
În 1553, înaintea impunerii administraţiei proprii, autoritatea centrală a
dispus începerea recensământului populaţiei şi izvoarelor de venit, precum şi a
anchetei amănunţite cu privire la organizarea administrativă a provinciei. Astfel s-a
ajuns ca, o parte din datele şi informaţiile adunate în timpul recensămintelor
desfăşurate în sandjakurile Lipova şi Timişoara să fie incluse de legiuitorul otoman
în textul cărţilor de lege promulgate în 1554 şi 1566 pentru aceste unităţi adminis-
trativ-militare. Mai trebuie subliniat şi faptul că menţinerea unor instituţii şi structuri
107 Vezi V. Veliman, Documente turco-otomane privind vilaietul Timişoara, p. 412–427;
A. Akgündüz, Osmanlı kanunnameleri ve hukuki tahilleri. Kanuni Sultan Süleyman devri kanunnameleri,
vol. 7/I partea a II-a p. 131–135. Codul întocmit în 1566, editat de A. Akgündüz, op. cit., p. 120–124.
108 Cr. Feneşan, Instaurarea dominaţiei otomane în ţinutul Lipovei în lumina codului de legi
(kanunname) din 1554, p. 334–340; A. Akgündüz, op. cit., p. 113–119, pentru cel promulgat în 1566,
ibidem, p. 100–107.
109 7 Numaralı Mühimme Defteri, vol. I, doc. nr. 121, p. 62–63, doc. nr. 1151, p. 549, vol. II,
doc. nr. 192, p. 98.
110 Fragmente din acest izvor au fost publicate de T. Halasi-Kun, The Rumanians of Districtus
Volahalis Tverd, p. 115–132; idem, The Rumanians of Districti Volahales Monostor and Sugya,
p. 251–306; idem, Haram County and the Ottoman Modava Nahiyesi, p. 27–67; idem, Serbians and
Romanians in Southeastern Hungary: Detta, în The Mutual Effects of the Islamic and Judeo-Christian
Worlds. The East European Pattern, New York, 1979, p. 113–127; idem, Krassó County and the
Ottoman Nahiyes: Boğca, Kıraşova-Bıtılnık and Şemlit, p. 103–131, 71–120.