Istoria Banatului Otoman

118 / 350

117
Obligaţiile militare precizate de kanunnameul amintit definesc rolul însemnat
pe care diferitele categorii de cnezi l-au jucat în apărarea Banatului. Este vorba de
cnezii nobiliari (knezii nobiles) sau regali şi cnezii fortăreţelor numiţi şi husari
(knezii sive huzarones), care au avut misiunea de a respinge atacurile otomane.
Regelui i-au datorat slujba militară nu numai pentru posesiunea care le-a fost
acordată ci şi pentru păstrarea autonomiei administrative şi a libertăţilor lor vechi.
În condiţiile în care autorităţile otomane i-au recunoscut Banatului însemnătatea sa
strategică deosebită în cadrul expansiunii lor spre Europa Centrală, a fost firesc ca
rolul militar al cnezilor din sandjakul Timişoara să se fi bucurat de o atenţie aparte.
Ca atare textul kanunnameului se referea atât la cnezii nobiliari, menţionaţi cu
termenul knez sau kinez cât şi la cnezii fortăreţelor pe care i-au numit husari 133. În
timpul expediţiilor otomane, cnezii au avut aceeaşi obligaţie ca şi faţă de regele
Ioan Zápolya de a-şi apăra vilayetul şi de a i se alătura oştii sultanului împreună cu
calul, armura, scutul, lancea lor şi cu toate celelate arme134.
Legiuitorul otoman nu le-a recunoscut cnezilor atribuţia lor de natură juridică,
dat fiind că acest kanunname a avut scopul de a consolida administraţia otomană,
judecătorii (kadiii) constituind pilonul ei de nădejde. În temeiul kanunnamelelor
promulgate în 1554 pentru sandjakurile Timişoara şi Lipova, kadiul a fost singura
autoritate otomană îndrituită să-i supună pe vinovaţi la plata amenzii legale135.
Cu toate acestea, dreptul de judecată al cnezilor nu s-a pierdut în Banatul
otoman deoarece în 1716, în vremea stăpânirii austriece, pricina iscată de o pose-
siune a fost adusă în faţa scaunului de judecată cnezial asistat de un vice-adminis-
trator imperial136.
Cnezii şi-au păstrat privilegiile fiscale în măsura în care extinderea hotarelor
Imperiului Otoman nu a redus sau anulat rolul lor militar şi în măsura în care ei şi-au
îndeplinit obligaţiile militare faţă de autorităţile otomane. De altfel nerespectarea
obligaţiilor militare datorită neparticipării cnezilor din vilayetul Timişoara în 1566
la expediţia sultanului Süleyman Kanuni din Ungaria a fost sancţionată fără
întârziere pe plan fiscal. Astfel cnezii scutiţi (mu’af) de plata dărilor au fost siliţi
să-i predea vistieriei imperiale venitul lor pe un an137. Mai mult, cu prilejul desfă-
şurării recensământului din 1567 în vilayetul Timişoara, Muharrem Çelebi i-a cerut
autorităţii centrale de la Istanbul anularea statului fiscal privilegiat al kara
martolosilor, al cnezilor fortificaţiilor numiţi husari şi al şoimarilor (doğanci).
Preocupat de lărgirea bazei de impozitare prin sporirea numărului de contribuabili,
recenzorul şi-a argumentat cererea nu numai prin reducerea rolului militar al
husarilor şi kara martolosilor ci, mai ales, prin pierderile pricinuite fiscului
imperial de scutirea lor de dări138. Coroborate cu problemele financiare ale
133 V. Veliman, op. cit., p. 419: “...ve vilayet-i mesfurde olan kafir atlusı husâr dimekle
meşhurlardır”.
134 Ibidem.
135 V. Veliman, op. cit., p. 418; Cr. Feneşan, Instaurarea dominaţiei otomane în ţinutul Lipovei,
p. 335.136 Costin Feneşan, Mărturii despre cnezii bănăţeni la începuturile stăpânirii austriece, în
„Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie Cluj-Napoca”, 21, 1978, p. 381.
137 7. Numaralı Mühimme..., vol. II, doc. nr. 192, p. 98.
138 Ibidem, vol. I, doc. nr. 121, p. 63.