Istoria Banatului Otoman

112 / 350

111
pacea încheiată la Karlowitz (1699), numărul lor să se reducă la 10. Reorganizarea
administrativă şi judiciară s-a înfăptuit printr-o serie de schimbări însemnate
impuse de pierderile teritoriale ale vilayetului Timişoara în urma extinderii stăpânirii
„Sfântului Imperiu Romano-German” asupra Partiumului şi Transilvaniei, consfinţite
de pacea de la Karlowitz. Această acţiune administrativă a redus la 10 numărul
kazalelor datorită nu numai dispariţiei kazalelor Gyula, Ineu şi Moldova, în locul
lor formându-se kazalele Făget şi Yeni Palanka (Banatska Palanka), ci şi prin
contopirea kazalelor Cenad şi Becicherec. Celelalte circumscripţii judiciare
(Timişoara, Vârşeţ, Pančevo, Ciacova, Orşova, Lipova şi Sebeş (Caran)-Lugoj au
rămas însă neschimbate până la sfârşitul stăpânirii otomane în Banat102 .
d. CENTRUL ADMINISTRATIV AL VILAYETULUI TIMIŞOARA
În 1552, Timişoara, fosta reşedinţă a comitatului Timiş a devenit centrul
administrativ-militar, judiciar şi fiscal al noului vilayet cârmuit de Kasım paşa.
Alegerea acestui centru administrativ de către Ahmed paşa, însărcinat cu întemeierea
vilayetului Timişoara, nu s-a datorat doar raţiunilor de eficienţă şi de funcţionali-
tate, ci a fost dictată mai cu seamă de interesele strategice de moment ale
autorităţilor otomane provinciale şi centrale. Mai târziu, tocmai aceste interese
împletite şi cu raţiuni economice şi militare, au determinat deplasarea centrului
administraţiei provinciale în funcţie de refacerea unor centre urbane de însemnătate
strategică. Acesta este şi cazul cetăţii şi oraşului Lipova, ocupate şi transformate de
Kasım paşa într-o bază strategică otomană de însemnătate deosebită de pe valea
Mureşului. De aceea, după numai trei ani de la stabilirea centrului administrativ la
Timişoara, Gazi Kasım paşa i-a propus autorităţii centrale de la Istanbul alegerea
cetăţii Lipova ca reşedinţă a beglerbegului. În argumentarea sa de la 1 decembrie
1555 trimisă divanului imperial, Gazi Kasım paşa a stăruit asupra urmărilor favo-
rabile de natură economică şi teritorială pe care le-ar fi avut mutarea reşedinţei
vilayetului la Lipova: „Dacă beglerbegul vilayetului ar sta la Lipova, atunci ţinutu-
rile de la hotare ar putea fi lesne cârmuite, iar provincia ar înflori”103. În condiţiile
în care cererea beglerbegului corespundea planurilor de extindere a graniţelor
vilayetului, centrul său administrativ-militar s-a mutat pentru scurt timp de la
Timişoara la Lipova, dat fiind că, după numai doi ani de la încuviinţarea cererii lui
Gazi Kasım paşa, beglerbegul şi-a avut din nou reşedinţa la Timişoara104.
O situaţie asemănătoare este carateristică vilayetului Timişoara în a doua
jumătate a veacului al XVII-lea. De la expediţia de cucerire a cetăţii Oradea din
anul 1660 şi până în 1684, se constată alternanţe în stabilirea centrului vilayetului
atât la Ineu cât şi la Timişoara, fapt reflectat de titulatura beglerbegului. Ca atare,
mai mulţi cârmuitori ai vilayetului au folosit când titlul de paşă de Ineu când pe cel
102 D. Geza, Adalékok a Temesvári ejalet 18. századi történetéhez, în „Keletkutatás”, toamna
1993, p. 48–49, 55.
103 P. Fodor, op. cit., p. 26–27.
104 Ibidem, p. 27.