110 / 350
109
Cedarea banatului Lugojului şi Caransebeşului a reprezentat în primul rând
un eveniment de seamă în istoria principatului autonom şi a trebuit să fie sancţionat
de către stările privilegiate în dieta întrunită la 12 octombrie 1658
91
.
În al doilea rând, stăpânirea otomană s-a întins în întregime asupra Bantului,
precum şi asupra unor ţinuturi însemnate din Crişana, lărgind pe această cale
hotarele
vilayetului
Timişoara.
În comparaţie cu
sandjakul
Ineu,
sandjakul
Lugoj-Caransebeş a fost constituit
pe cale paşnică, după mai bine de un veac de la ocuparea cetăţii Timişoara (1552)
şi de la răscumpărarea păcii de către locuitorii acestei regiuni. De aceea, în 1552 ei
au făcut legământul (
ahd
) de a fi „prietenul prietenului şi duşmanul duşmanului” şi
de a plăti în fiecare an
un kharadj
de 3.000 de galbeni, transformaţi în
vakıf
pentru
săracii aflaţi în oraşele sfinte Mekka şi Medina
92
. Întocmai ca în 1541, la 7 martie
1553 Poarta i-a dăruit ca
sandjak
banatul Lugojului şi Caransebeşului lui Ioan
Sigismund Zápolya. Acesta a obţinut însă din partea sultanului Süleyman Kanuni
încuviinţarea ca până la întoarcerea sa din Polonia în Transilvania, teritoriul
respectiv să fie administrat de către susţinătorul său, comitele Petru Petrovici
93
.
Considerată de cronicarii otomani drept un „vicleşug al ghiaurilor”, măsura
sultanului a înlesnit reintrarea banatului Lugojului şi Caransebeşului în hotarele
principatului autonom, dar nu a pus capăt pretenţiilor stăruitoare şi repetate ale
beglerbegilor
de Timişoara asupra acestor teritorii.
Şi în 1658 cuceritorii au respectat vechea organizare administrativ-teritorială,
transformând banatul Lugojului şi Caransebeşului în
sandjak
.
La doi ani de la înglobarea banatului Lugojului şi Caransebeşului în hotarele
Imperiului Otoman, instaurarea propriu-zisă a stăpânirii otomane prin recensământul
tuturor izvoarelor de venit (
tahrir
), nu se încheiase însă definitiv. În 1660, Evliya
Çelebi dovedea că, la Lugoj, comunele în jurul oraşului nu fuseseră încă
înregistrate, „întrucât este un ţinut de curând cucerit”
94
. Această precizare nu
exclude faptul că, până la data călătoriei lui Evliya Çelebi avusese loc, distribuirea
formelor de posesiune asupra pământului după cum urmează: în
sandjakul
Lugoj se
acordaseră un
hâs
, 12
ziamete
şi 300
timare
, iar în
sandjakul
Caransebeş se
constituiseră un
hâs
, 15
ziamete
şi un număr de 105
timare
95
. De altfel
kharadjul
,
adică
kharadjul
capului (capitaţia), a reprezentat obligaţia fiscală cea mai
însemnată a locuitorilor nemusulmani, mai ales că cele 10 poveri (
yük
) de akçe din
kharadjul
achitat de oraşele Lugoj şi Caransebeş au avut aceeaşi menire, anume de
a fi
vakıf
pentru Mekka şi Medina
96
.
91
S. Szilágyi,
Monumenta Comitialia Regni Transylvaniae
, vol. XII, Budapesta, 1887, doc.
nr. III, p. 70.
92
Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Bucureşti,
Documente turceşti
, XXVI/2242: „...oraşul
Sebeş (Caransebeş), care datorită lui Allah este vakıful veneratului şi prea onoratului (oraş) Mekka”.
93
P. Fodor,
op. cit
., p. 28.
94
Evliya Çelebi,
op. cit
., vol. VI, p. 4;
trad. cit
., p. 533.
95
Evliya Çelebi,
op. cit.
,
loc. cit.
;
trad. cit.
,
loc. cit.
96
Evliya Çelebi,
op. cit
., p. 5;
trad. cit
., p. 534.