109 / 350
108
la schimbări teritoriale suferite în chip alternativ de cele două tabere beligerante. În
1597, de pildă, târgul Caraşova, reocupat de oştenii transilvani, i-a fost dăruit
împreună cu posesiunea Goruia banului Lugojului şi Caransebeşului, Andrei
Barcsai, de către principele Sigismund Báthory
86
. Fără îndoială că soarta schimbă-
toare a cetăţii Lipova reprezintă un exemplu grăitor în această privinţă. După
încercări multiple (aprilie-mai 1596, mai 1600, mai 1604) şi zadarnice, corpul de
oaste comandat de Hasan Hilal a ocupat prin trădare, la 6 iulie 1605, cetatea
Lipova, ca mai apoi ea să revină în hotarele Transilvaniei, la 7 aprilie 1606
87
,
datorită înţelegerii secrete încheiate, printr-un intermediar, de către principele
Ştefan Bocskay şi locuitorii oraşului.
După această dată reintegrarea cetăţilor Lipova şi Ineu în
vilayetul
Timişoara
prin predare paşnică a făcut parte din condiţiile puse de sultanul domnitor fiecărui
pretendent la scaunul princiar al Transilvaniei. Nu este lipsit de însemnătate nici
faptul că presiunile şi ameninţările repetate ale autorităţilor otomane i-au silit pe
locuitorii cetăţilor Lipova şi Arad, care se împotriviseră cedării lor, să solicite, la
1 septembrie 1614, ajutor imperial. În cele din urmă, în condiţiile ameninţării cu
invadarea principatului de armata otomană şi trupele tătare, Dieta Transilvaniei a
hotărât, în aprilie 1616, cedarea cetăţilor Lipova, Margina, Făget, Mănăştiur şi a
localităţii Sinteşti. Dat fiind că, şi în aceste împrejurări, comandantul Lipovei, Paul
Keresztesi, s-a opus hotărârii Dietei Transilvaniei, principele Gabriel Bethlen a
ocupat cetatea cu trupele sale şi a predat-o
beglerbegului
de Timişoara la 14 iunie
1616. Prin anexarea cetăţilor amintite şi a pertinenţelor lor, autorităţile otomane ale
vilayetului
Timişoara au refăcut
sandjakul
Lipova, menţionat în registrele otomane
din 1630
88
împreună cu celelalte
sandjakuri
: Timişoara, Cenad, Gyula şi Moldova.
Spre deosebire de
sandjakul
Lipova,
sandjakul
Ineu a revenit însă mai târziu, în
1658, în hotarele
vilayetului
Timişoara, datorită cuceririi regiunii şi cetăţii Ineu de
armata otomană condusă de marele vizir Köprülü Mehmed paşa. De fapt, în 1658
s-au întemeiat două
sandjakuri
, adică
sandjakul
Ineu şi
sandjakul
Lugoj-
Caransebeş, care a cuprins teritoriile predate Imperiului Otoman de către Acaţiu
Barcsai, banul de Lugoj şi Caransebeş, în schimbul numirii sale ca principe al
Transilvaniei şi a dobândirii, la 14 septembrie 1658, a însemnelor puterii
89
. În ceea
ce priveşte cedarea banatului Lugojului şi Caransebeşului, aceasta a implicat nu
numai predarea întregului teritoriu de către Acaţiu Baresai, ci şi restituirea ţăranilor
care, fugind din satele de la hotar, trecuseră în Transilvania
90
. Ca o ultimă condiţie
de cedare a celor două cetăţi a fost prevăzută obligaţia fostului ban de a preda toate
tunurile şi muniţiile ce se aflau acolo.
86
„Történelmi Adattár”, vol. III, 1873, p. 305–308.
87
A. Eisenkolb,
Lippa város története
, Lipova, 1912, p. 165–167.
88
I. Metin Kunt,
Sancaktan eyalette 1550–1650 arasında Osmanlı ümerası ve il idaresi
,
Istanbul, 1978, p. 185–186.
89
M. Naima,
Ravzat ül-Hüseyin fi Hulasâti ahbar ul-ha’hikan
, ed. a IV-a, vol. VI, Istanbul,
1866, p. 354–355; Silahdar Fındıklılı Mehmed aga,
Zeyil-i Fezleke
, ed. în trad. M. Guboglu,
Cronici
turceşti privind Ţările Române
, Extrase, vol. II, Bucuure;ti, 1974, p. 301.
90
M. Naima,
op. cit
., p. 358; Silahdar Fındıklılı Mehmed aga,
op. cit. loc. cit
..