Istoria Banatului Otoman

108 / 350

107
Ocuparea cetăţii Gyula a dus şi la apariţia sandjakului cu acelaşi nume în urma
încorporării nahiyei Gyula şi a nahiyei Bihor, recent constituită, în sandjakul Arad.
Acest fapt explică frecvenţa menţionării sandjakului Gyula sub denumirea de
sandjakul Arad sau Arad-Gyula, folosindu-se numele sandjakului în jurul căruia
acesta s-a dezvoltat. La recensământul din 1567, sandjakul Gyula a cuprins 5 nahiye
cu un grad diferit de locuire: Gyula, Arad, Békés, Zărand şi Bihor, 4 oraşe (Gyula,
Arad, Békés, Şimand), 202 sate şi 12 puste. De altfel cele mai multe sate au existat
în nahiyelele Gyula (14) şi Bihor (8)80.
După 1566 sandjakul Cenad a suferit, la rândul lui, schimbări fundamentale
de structură. În urma absorbţiei sandjakului Bečej-Becicherec, sandjakul Cenad
şi-a sporit atât suprafaţa cât şi numărul de nahiye . Astfel, în cele 4 nahiye ale
sandjakului amintit (Cenad, Bečej, Galat şi Becicherec) recenzorii au înregistrat, în
primul rând, existenţa a 6 oraşe: Cenad, Măcău (Makova), Bečej, Arač, Galat,
Modos şi Becicherec (Zrenjanin), ultimul dintre ele aparţinându-i vakıfului marelui
vizir Sokollu Mehmed paşa81. În defterul întocmit pentru sandjakul Cenad, ei au
înscris, în al doilea rând, un număr de 134 sate şi 101 puste. Recensământul
desfăşurat atât în 1567 cât şi mai târziu, în 1579, vădeşte discrepanţa între
nahiyelele sandjakului Cenad, care a rezultat din diferenţa densităţii lor de locuire.
De altminteri constantele mediului geografic explică în mare măsură deosebirea
frapantă între nahiya Cenad, cu o mare densitate de locuire (2 oraşe, 84 sate şi
61 puste)82 şi nahiya Becicherec (2 oraşe, 23 sate şi 14 puste)83 sau nahiya Galat
(1 oraş, 4 sate şi 6 puste)84. Este vorba de suprafaţa, calitatea şi fertilitatea solului
din nahiya Cenad, în timp ce în nahiyelele Becicherec şi Galat s-au aflat mlaştini şi
un sol mocirlos. O situaţie asemănătoare i-a fost proprie şi nahiyei Bečej, care a
cuprins oraşul de reşedinţă cu acelaşi nume, oraşul Modos împreună cu 23 de sate
şi 14 puste85.
Odată cu recensământul din 1567, vilayetul Timişoara a atins dezvoltarea sa
administrativ-teritorială maximă, respectiv o suprafaţă împărţită în 6 sandjakuri:
Timişoara, Lipova, Arad-Gyula, Cenad, Moldova şi Ineu sau Pâncota, care au
dăinuit până la sfârşitul veacului al XVI-lea, adică până la războiul Imperiului
Otoman cu Liga Sfântă. Expediţiile oştilor transilvane din anii 1594–1595 au
contribuit în chip hotărâtor la reducerea suprafeţei şi la deplasarea hotarelor
vilayetului Timişoara. Dacă în mai 1594 trupele transilvane conduse de Moise
Székély au cucerit cetăţile Şiria şi Lipova, în schimb în iunie-iulie 1595, în timpul
campaniei îndreptate împotriva vilayetului Timişoara, ele au recuperat cetatea
Făget, cucerind nu numai Cenadul, Vărădia de Mureş, Chelmac, Lipova, Şoimuş,
Felnac, Nădlac, Şiria, ci şi Pâncota şi Ineul.
Expediţiile principelui Sigismund Báthory împotriva vilayetului Timişoara şi
mai apoi luptele trupelor otomane împotriva generalului Basta (1601–1604) au dus
80 Gy. Káldy-Nagy, op. cit., p. 274–378, 148–273, 74–147, 41–74 şi 380–390.
81 Gy. Káldy-Nagy, A Csanádi szandzsák 1567. és 1579 évi összeìrása, Szeged, 2000, p. 244–248.
82 Ibidem, p. 15–154.
83 Ibidem, p. 195–232.
84 Ibidem, p. 188–195.
85 Ibidem, p. 154–187.