98 / 530
97
aflată în situaţie dificilă, aducând în discuţie argumente arheologice, numismatice
şi chiar epigrafice. Concluzia ar fi că abandonarea romană în zona Raetiei a avut
loc de abia, în timpul lui Aurelian, ceea ce trebuie să se fi întâmplat şi cu provincia
Dacia.
La Ilişua, arheologii conduşi de D. Protase, în urma cercetărilor efectuate în
castru, au afirmat că fortificaţia ar fi fost abandonată prin incendiere în timpul lui
Gallienus
475
.
Pentru timpul lui Gallienus, în Dacia sunt cunoscute mai multe tezaure monetare
la:
Apulum II şi IV
(cu ultimele monede de la Gallienus din anii 260–268),
Aiud
,
Olteni (jud.Vâlcea) cu ultima monedă de la Valerianus
476
, iar ultimul din Banat de
la
Goleţ
(com. Bucoşniţa, Caraş-Severin)
477
. Ele demonstrează existenţa, încă,
a provinciei romane. Pe bună dreptate, C. Opreanu ridică problema dacă în Dacia
s-au mai reîntors vexillaţiile aflate în diferite părţi ale Imperiului, de la
Poetovio
de pildă, unde detaşamente din cele două legiuni a XIII-a Gemina şi a V-a
Macedonica, au construit chiar
mithraeum
-ul III
478
. Este o problemă spinoasă de a
cărei elucidare depinde înţelegerea corectă a ceea ce s-a întâmplat în Dacia, în
timpul domniei lui Gallienus.
Deocamdată, toate informaţiile documentare argumentează o folosire a
provinciei până în timpul lui Aurelian. Probabil efective ale Daciei au fost incluse
în armata de campanie a lui Gallienus şi acest lucru ar explica nu numai diminuarea
efectivelor armatei din provinciei, dar şi slăbirea sistemului său defensiv
479
.
Zosimus, unul din puţinii scriitori antici care priveşte relativ pozitiv domnia
lui Gallienus, menţionează faptul că formarea cavaleriei a fost o mişcare tactică
înţeleaptă a împăratului, când hoardele germane se pregăteau să treacă Rinul
480
.
R. Saxer în studiul său asupra vexilaţiilor romane din timpul Principatului
presupunea că detaşamentele de cavalerie mobilă au fost recrutate din cadrul
trupelor auxiliare de cavalerie şi transformate în unităţi distincte de cavalerie, care
nu mai aveau nimic din vechile eşaloane
481
. Ele au primit denumiri după etnia lor
de bază, de pildă
equites Mauri, equites Dalmatae
etc.,
singurele menţionate de
izvoarele literare
482
. Nu se ştie de unde proveneau aceste trupe. Au fost ele selectate
din toate provinciile Imperiului sau doar din provinciile aflate direct în subordinea
lui Gallienus şi fidele lui, din părţile europene ale Imperiului, teritoriu care i-a
revenit după împărţirea Imperiului spre administrare cu tatăl său? Pentru aceasta, în
condiţiile date, cu multiple dificultăţi, împăratul a avut la dispoziţie probabil, doar
posibilitatea de a selecta din trupele din provinciile fidele lui, îndeosebi cele din
spaţiul european la imperiului.
475
Protase, Gaiu, Marinescu 1997, p. 69.
476
Opreanu 2006, p. 405, notele 54–59, cu bibliografia respectivă.
477
Suciu 2000, nr. 64.
478
Opreanu 2000, p. 401.
479
Benea 2012 sub tipar.
480
Zosimus, I, 30; Blois 1976, p. 27–28.
481
Saxer 1967, p. 125.
482
Tudor 1974, p.286