Istoria Banatului Antichitatea

102 / 530

101
graniţelor Imperiului până la vechile lor hotare... – spune izvorul antic498. Cu toate
acestea, noul împărat Aurelianus va decide abandonarea definitivă a provinciei Dacia.
De ce Dacia a fost aleasă pentru a-şi ceda o parte din efective militare?
Credem că este încă greu de explicat şi de reconstituit499.
*
În sud-vestul Daciei se constată menţinerea sistemului defensiv roman pe
vechile sale stabilimente. Menţiunile epigrafice sunt cu caracter public, dar puţine
la număr. Ele apar ridicate la Mehadia de către cohors III Delmatarum ∞ Valeriana
Galliena500 probabil până în vara anului 260, când Valerianus a căzut prizonier la
perşi; la Băile Herculane o inscripţie a fost ridicată pentru Aesculap şi Hygia de
către M. Aurelius Veteranus praefectus legionis XIII Geminae501.
Ştampile ale legiunii a XIII-a Gemina şi chiar una comună a legiunilor
a XIII-a Gemina şi a V-a Macedonica sunt cunoscute, atât la Mehadia, cât şi la
Băile Herculane fiind indicii al prezenţei pentru câţiva ani a unei vexillaţii care a
efectuat şi anumite amenajări constructive502.
Supoziţia că doar o singura cale de acces care pleca de la Dunăre spre Dacia,
respectiv cea de la Dierna – Ulpia Traiana – Apulum –Porolissum, a rămas în
funcţiune, iar cele de pe Mureş şi Lederata-Tibiscum ar fi fost abandonate, ipoteză
avansată de P. Hügel şi preluată apoi şi de E. Nemeth, ni se pare forţată, deoarece
până acum nu deţinem informaţii nici pro- dar nici -contra în acest sens503.
În această perioadă, la Tibiscum, ordo municipii dedică un altar pentru
împărăteasa Salonina, soţia lui Gallienus504, acesta fiind singurul document epigrafic
din mediul civil al teritoriului în discuţie.
Retragerea unor trupe auxiliare din Dacia, şi apoi restrângerea apărării bazate
doar pe infanteria rămasă în anumite fortificaţii au putut crea în provincie o situaţie
specială pentru apărarea ei. De aici, părerea istoriografiei romane târzii, că a avut
loc amissa Daciae, adică o părăsire. S-ar explica lipsa unor trupelor auxiliare din
fosta provincie Dacia, care, după anii 271 sau 274/275, nu se mai regăsesc pe
teritoriul Imperiului Roman, ele fiind „topite” în structura cavaleriei mobile a lui
Gallienus. Ipoteza pe care o avansăm apare plauzibilă în condiţiile în care alte
informaţii scrise nu deţinem în acest moment despre Dacia, mai ales după anii
258–260. Dacă urmărim efectivele auxiliare de cavalerie, se observă că ele însumează
aproape numărul soldaţilor din cavaleria mobilă estimat la cca. 10000 de călăreţi,
ceea ce ar putea sugera indirect folosirea doar a efectivelor din provincia Dacia în
formarea cavaleriei mobile.
498 SHA, Vita Divi Aureliani, 22, 3: Eutropius, 4, 131,1; vezi Benea 1996, p. 190, nota 12.
499 Benea 1996, p. 190, nota 12.
500 IDR, III, 1, 77.
501 IDR, III, 1, 54.
502 Vezi cap. de istorie militară.
503 Hügel 2003, p. 162–167; Nemeth 2005a, p. 65.
504 IDR, III, 1, 132.