97 / 530
96
Din anul 254, triburile barbare din spaţiul nord-pontic şi-au orientat atacurile
spre spaţiul egeean şi au evitat să mai atace provinciile de la Dunărea de Jos, mult
afectate de atacurile precedente şi probabil secătuite. Ca atare, în mod direct Dacia
nu a fost implicată în astfel de evenimente. Totuşi, pericolele ce implicau sudul
spaţiului balcanic şi micro asiatic l-au determinat pe împăratul Gallienus să-şi
stabilească în anul 254 sediul statului său major la
Sirmium
, încercând de aici să
dirijeze toate eforturile de apărare ale provinciilor greu lovite, mai ales de atacurile
goţilor, dar şi ale marcomanilor de la Dunărea de Mijloc. Aici, împăratul va rămâne
până în anul 257.
În această perioadă, a anilor 254–257 se conturează încercarea puterii centrale de
organizare a unei apărării în adâncime menite să asigure protejarea provinciilor
europene de pe Rin şi de pe Dunăre, dar mai ales pentru protejarea Italiei, ca centru
al puterii centrale.
Pe monedele din anii 256–257, cele două legiuni ale Daciei apar cu apelativele
de
pia
şi
fidelis
ca fiind credincioase împăratului Gallienus
467
. Pe monedele
imperiale emise pentru legiunile fidele lui Gallienus cele privind legiunile a V-a
Macedonica şi a XIII-a Gemina cu apelativele de VI P, VI F sunt datate în anul
258
468
, lipsesc însă cele cu apelativele imperiale VII P şi VII F datate în anul 259,
pe care îl primesc celelalte legiuni
469
. Aceasta ar reprezenta prima etapă a domniei
comune a lui Gallienus şi a lui Valerianus moment în care încă nu apăruse, valul
masiv de proclamări de uzurpatori în diferite provincii europene. Dar, conducerea
Imperiului se confruntă cu atacurile masive ale triburile germanice de-a lungul
provinciilor europene.
În anul 257, Gallienus primeşte apelativul de
Dacicus Maximus
470
indiciu al
unor evenimente militare, care au avut loc în preajma provinciei fără a putea în
acest moment preciza zona de desfăşurare a lor.
Istoriografia modernă românească a încercat să elucideze această problemă
printr-o analiză riguroasă a izvoarelor literare
471
. O astfel de analiză a întreprins
recent regretatul C. Preda în studiul dedicat retragerii romane din provincia Dacia
472
.
Reluând toate izvoarele literare în discuţie ajunge la concluzia că o retragere
romană din Dacia a avut loc în timpul lui Gallienus, dar că nu se pot preciza
dimensiunile acestei decizii în condiţiile în care legiunile a XIII-a Gemina şi a V-a
Macedonica sunt documentate în provincie până în timpul lui Aurelian
473
, care a
desăvârşit procesul de retragere a administraţiei şi armatei romane.
Mai nou, studiul acestor izvoare s-a extins prin comparaţie cu alte provincii
ale Imperiului
474
, respectiv în Raetia (unde apare epigrafic aceeaşi expresie
amissa
),
467
Fitz 1966, p. 363–365.
468
RIC,V/1, 1927, p. 92–97.
469
Fitz 1966, p. 363–365 aprecia că în acest caz, legiunile Daciei ar fi sprijinit revolta lui
Regalianus şi nu mai apar astfel între unităţile fidele puterii centrale.
470
Kienast 1996, p. 209.
471
Petolescu 1993, p. 121–126, Benea 1996, passim.
472
Preda 2006, p. 531–536.
473
Preda 2006, p. 531–536.
474
Opreanu 2000, p.393–406.