103 / 530
102
Importanţa cavaleriei mobile în destinele Imperiului va creşte în deceniile
care urmează până la instalarea Dominatului. Dintre conducătorii ei s-au ales
majoritatea împăraţilor, care au urmat lui Gallienus.
Perioada de timp, cuprinsă între anii 268–275, în care la conducerea Imperiului
se succed doi împăraţi,
Claudius II Goticul
(268–270) şi
Aurelianus
(270–275),
este marcată de lipsa unor dovezi epigrafice sau arheologice concludente privind
sud-vestul Daciei Romane. Două depozite monetare unul de la Apulum (Apulum
III) azi pierdut şi un altul de la Viişoara (jud. Dolj) sunt singurele tezaure care se
încheie cu monede de la împăratul Aurelian; tezaurul de la Viişoara se pare că se
încheie cu monede din 272/ primăvara anului 273
505
.
În noua situaţie politică creată de formarea unei provincii Dacia la sud de
Dunăre, între Moesia Superior şi Moesia Inferior, linia fluviului formează o frontieră
naturală în faţa căreia este un teritoriu controlat mai mult sau mai puţin de către
romani. Situaţia Banatului antic va rămâne, însă, sub controlul efectiv al Imperiului
Roman, după cum interpretăm anumite descoperiri arheologice efectuate pentru
răstimpul secolelor III–IV.
LOCUIREA ANTICĂ ÎN CÂMPIA BANATULUI
(TERITORIUL DINTRE TISA ŞI VALURILE DE PĂMÂNT)
PRELIMINARII ISTORICE
Spaţiul delimitat de valul roman median, linia defensivă Lederata – Tibiscum
şi Tisa, aşa cum aminteam mai sus, se caracterizează printr-un teritoriu întins,
neinundabil în bună măsură, format din mai multe formaţiuni geografice:
câmpia
Beregsăului
(între Mureş şi râul Bega),
câmpia Şipotului
(la sud de valea râului
Timiş),
câmpia Timişului
(pe malul drept la râului amintit) etc.
506
.
În faţa Tisei se afla o fâşie de teren mlăştinoasă, iar la sud-est de aceasta
dunele de nisip
de la Deliblata (cca. 40 km în diametru). Teritoriul în discuţie era
brăzdat de o reţea de râuri şi alte surse minore, care au creat condiţii optime de
locuire pentru existenţa unor aşezări mici, dispuse pe grinduri sau în locuri ferite de
inundaţii.
Într-un studiu mai vechi, N. Gudea şi I. Moţu au demonstrat prezenţa locuirii
câmpiei de vest a Banatului în diferite epoci istorice şi până în epoca romană
târzie
507
. Autorii au avansat ipoteza şi chiar au ajuns la concluzia că provincia
Dacia în sectorul de sud-vest avea frontiera pe râul Tisa. Ideea a fost preluată de
505
Suciu 2000, p. 147.
506
Benea 1996, p. 43–44.
507
Gudea, Moţu 1987, passim.