104 / 530
103
majoritatea specialiştilor în domeniu care au tratat această problematică. Şi noi am
aderat la această ipoteză care apărea funcţională şi logică în analiza habitatului
datat în secolele III–IV
508
.
O mare dificultate în analiza de faţă o reprezintă caracterul cercetărilor
efectuate în acest areal, de obicei sub forma unor mici sondaje întreprinse în vestul
Banatului atât pe teritoriul României, cât şi al Serbiei. Astfel, chiar în cazul identificării
unor locuinţe sau alte amenajări gospodăreşti, datarea acestor complexe (care ne
interesează în cazul de faţă) prezintă de obicei un caracter larg de datare, pe
parcursul a două secole (II–III, II–IV sau III–IV), fără precizări mai riguroase.
În anul 2004, am participat la lucrările de cercetare de pe centura Timişoarei,
din punctul
Dumbrăviţa
. Sondajul efectuat pe traseul viitoarei şosele a identificat şi
dezvelit o porţiune din
valul median
, ceea ce m-a determinat a relua analiza asupra
situaţiei din întregul areal în discuţie
509
. Modul de construcţie, structura valului şi al
şanţurilor de factură romană m-au condus la concluzia că existenţa sa datează încă
din timpul Provinciei şi nu din epoca romană târzie cum se apreciază de obicei, de
literatura de specialitate românească şi străină. Valul
median
care străbate întregul
sector de sud-vest al Daciei romane practic dublează cu doar câţiva kilometri pe cel
aflat la est şi a reprezentat o modalitate de delimitare a provinciei în acest areal
510
.
Ideea că acest val cu şanţ a putut exista încă din timpul provinciei nu este nouă, ea
a fost susţinută de mai mulţi cercetători de la sfârşitul secolului XIX-lea, care au
efectuat cercetări de teren de-a lungul acestui val.
Pentru discuţia de faţă, privind locuirea în faţa acestui sistem defensiv,
lipsesc foarte multe elemente de analiză. Astfel, pentru momentul cuceririi romane
de la începutul secolului II, nu avem indicii asupra existenţei unor aşezări dacice
care ar fi funcţionat în acest areal, cu excepţia poate a cetăţilor dacice de pe Dunăre
de la Pescari (?), Divici, poate Židovar (Serbia de azi) şi a altora de pe linia
Mureşului. În interiorul Banatului antic, lipsesc cercetări şi implicit descoperiri în
acest sens. Lipsa unor cetăţi şi aşezări dacice databile în secolele I a. Chr. – I p. Chr. în
zona de câmpie a Banatului este o problematică care a suscitat şi suscită încă o
serie de controverse, care derivă parţial din ambiguitatea surselor literare, dar şi
a descoperirilor arheologice. Absenţa unor situri autohtone poate avea mai multe
cauze, în afara rarelor cercetări în această zonă
511
. Una din acestea a putut
fi determinată chiar de evacuarea populaţiei la sud de Dunăre, sub Aelius Catus
(anii 6–9) respectiv, strămutarea celor cei 50.000 de geţi care ar fi putut reprezenta
un pericol din punct de vedere militar pe de o parte, dar şi pentru a popula anumite
regiuni ale noii provincii Moesia, pe de altă parte
512
. O ipoteză de dată mai recentă,
presupune că mişcarea de strămutare a avut loc după războaiele lui Domiţian
508
Benea 1996, 143 sqq.
509
Benea et alii 2004, p. 17–21.
510
Vezi mai sus în acest capitol.
511
Ca de altfel şi a unor cercetători care se ocupau cu o astfel de problematică, după dispariţia
lui Fl. Medeleţ şi a lui Marian Gumă.
512
Benea 1989, p. 147–156.