77 / 530
76
Menţiunile literare oferă indicii clare asupra faptului, că în primii ani de
domnie ai lui Commodus, au avut loc anumite permutări de populaţie în jumătatea
de sud a spaţiului barbar dintre Tisa şi Dunăre, poate chiar datorită unor încercări
ale puterii romane de a forma cele două provincii din
barbaricum:
Sarmatia
şi mai
la nord
Marcomannia.
Opoziţia triburilor din spaţiul locuit în mare parte de sarmaţii
iazigi, care au început migrarea spre sudul pungii iazige, tocmai în ideea de a se
sustrage includerii în aceste provincii romane plănuite, a determinat şi dislocările
altor triburi, precum cele dacice. Dificultăţile militare create în anii 180–184, când
avem ştiri despre participarea conducerii militare a Daciei romane, trebuie să-l fi
determinat după câtva timp pe Commodus să renunţe la proiectul tatălui său de a
forma provincia
Sarmatia
în teritoriul cuprins între Tisa Superioară şi Dunăre, în
care sarmaţii iazigi formau o majoritate. Nu se cunoaşte cât de întinsă se dorea să
fie provincia
Sarmatia
, dar în mod evident fusese gândită în continuarea provinciei
Marcomannia
aflată la nord de colţul Dunării înspre vest. Ca atare, nu se cunoaşte
până unde s-ar fi extins spre sud, plănuita provincie
Sarmatia
, până în dreptul
Moesiei Superior, ori undeva la mijlocul distanţei, aproape de vărsarea Mureşului
în Tisa sau la nord de aceasta. Acest lucru este greu de reconstituit! Faptul că
sarmaţii iazigi au iniţiat spre sud migraţia lor, ajungând aproape de Mureş, ar pleda
pentru a considera ca limita inferioară a zonei ce trebuia inclusă în provincia
Sarmatia se afla la nord de Mureş, ca limită a viitoarei provincii. Pe de altă parte,
este evident că în acele momente, sarmaţii iazigi nu au putut avansa la est de Tisa,
ci s-au mulţumit cu teritoriul avut la dispoziţie
342
.
Ulterior, în secolul III, sub presiunea altor seminţii, triburile de sarmaţi iazigi
sunt obligate să încerce să se stabilească în teritoriile de la est de Tisa.
O confirmarea a migraţiei spre sud a sarmaţilor iazigi în interiorul spaţiului
dintre Tisa si Dunăre îl reprezintă situaţia constatată în aşezarea rurală de la
Čurug
.
Aşezarea se afla imediat la vest de Tisa
343
în teritoriul în discuţie. Cercetările
arheologice au constatat mai multe nivele de locuire din care primul se încheie cu
un incendiu puternic. În aşezarea cu un pronunţat caracter sedentar agricol, dar şi
meşteşugăresc (ateliere de olărie, prelucrarea cornului şi a metalului), se constată la
un moment dat, în vremea lui Commodus, ascunderea unui mic depozit monetar
format din 16 piese, care se încheie cu monede datate în anii 187–188
344
. El
marchează chiar încheierea primului nivel de locuire, după care o nouă aşezare se
va reface pe acelaşi areal în secolele III–IV, dezvoltându-se pe un întins teritoriu.
Fără a putea avansa ipoteza unui orizont de tezaurizare în
barbaricum
se
constată în această vreme ascunderea mai multor depozite montare romane cu o
valoare intrinsecă mică.
342
Benea 2012, p. 222–235.
343
Trifunović, Pasić 2003, p. 263–288, considerată aşezare sarmatică.
344
Farcaş, Torbagyi 2008, p. 255–266. Depozitul monetar descoperit la Čurug (Vojvodina-Serbia)
era format din 16 denari provenind de la Hadrian, Antoninus Pius, Marcus Aurelius şi Commodus,
ultimele piese din anii 187–188.