74 / 530
73
arealul de vest al frontierei Daciei Romane. Condiţiile impuse de imperiu au fost se
pare, printre cele mai grele alături de cele avute de marcomani. În primul rând, nu
mai aveau voie să folosească bărcile pe Dunăre şi nici să se apropie de aşezările
romane aflate pe malul fluviului
327
. Nu mai aveau voie să facă comerţ cu roxolanii,
nemaiputând trece prin provincie Dacia decât cu acordul legatului provinciei, nu
aveau voie să participe la târguri neautorizate şi nesupravegheate de romani
328
.
Lucrul cel mai important cerut de romani era o depărtare de două ori mai mare faţă
de graniţa romană în comparaţie cu alte neamuri barbare
329
. Învăţămintele trase din
aceste războaie cu barbarii i-au determinat pe romani la o atenţie sporită în această
privinţă.
Privind sud-vestul Daciei romane, respectiv Banatul, nu prea există dovezi
arheologice asupra unor evenimente militare, cu excepţia celor constatate la Tibiscum
şi în colţul sudic al teritoriului în discuţie, în apropierea Dunării, dar ele au afectat
şi zonele limitrofe. Dar pentru zonele muntoase nu deţinem până în prezent date
concludente.
Al treilea război germanic izbucneşte în anul 177, prin atacurile marcomano-
quade asupra graniţei romane. Marcus Aurelius şi fiul său Commodus ajung la
Vindobona. În anul 178, quazii sunt înfrânţi, marcomanii aşijderea. În anul 180, cu
două zile înainte de pornirea campaniei militare propriu-zise, în 17 martie, împăratul
Marcus Aurelius moare.
Situaţia militară a spaţiului dintre Tisa şi Dunăre nu apare prea clar evidenţiată în
vremea războaielor marcomanice sub aspectul mişcărilor de populaţie. Se constată
într-adevăr o înaintare spre sud a triburilor de sarmaţi iazigi poate sub presiunea
altor triburi sau datorită unei alte situaţii militare
330
. Ea putea fi determinată
însă
şi
de un alt eveniment, pericolul includerii teritoriului locuit în bună parte de sarmaţi
în provincia
Sarmatia
plănuită de Marcus Aurelius a fi formată în
barbaricum,
alături de
Marcomannia
.
Historia Augusta relatează acest lucru în felul următor: „...
a voit să facă
Marcomannia
şi
Sarmatia
provincii romane şi le-ar fi făcut dacă în timpul domniei
sale nu s-ar fi răsculat Avidius Cassius în Orient
...”
331
. Această afirmaţie sugerează
datarea momentului organizării celor două provincii în
barbaricum
decis de către
Marcus Aurelius undeva în preajma anului 177, când a avut loc revolta din Orient a
lui Avidius Cassius. Decizia formării celor două provincii venea după victoriile
obţinute împotriva seminţiilor barbare între care ultimii fuseseră sarmaţii iazigi.
Literatura de specialitate modernă nu este unanimă, chiar sceptică privind acest
plan al lui Marcus Aurelius de formare al celor două provincii
332
.
327
Dio Cassius, LXXI, 16.
328
Dio Cassius, LXXI, 16.
329
Dio Cassius, LXXI, 16.
330
Vezi Benea 2012, p. p. 222–235.
331
SHA,
Vita Marcii Antonini
, 24, 5:
voluit Marcomanniam provinciam,voluit etiam
Sarmatiam facere,et fecisset, nisi Avidius Cassius rebellasset sub eodem in Oriente
; „…7, 10:
…
triennio bellum postea cum Marcomannis, Hermmunduris, Sarmatis, Quadis etiam egit et, si anno
uno superfuisset,provincia sex his fecisset.
332
A se vedea Schmitt 1997, p. 133–137; Benea 2012, p. 222–235.