82 / 530
81
Un
district minier
îngloba probabil aşezările aflate în zona muntoasă a Banatului
care avea o organizare distinctă, dependentă de autoritate centrală administrativă a
Daciei Apulensis. Sediul central al acestuia era la Moldova Nouă, judecând după
descoperirile de până acum.
Limitele teritoriului roman în această parte a provinciei rămân deocamdată
neschimbate, bazate pe
valul median
ce străbate întregul sector de la Dunăre până
la Mureş. Importanţa economică a acestui segment al Daciei romane o reprezintă
bogăţia resurselor sale minerale (fier, cupru argint, aur etc.), care au contribuit la
dezvoltarea corespunzătoare a aşezărilor locale. Importante sunt însă, centrele
economice meşteşugăreşti dezvoltate în vici militari de pe lângă castrele auxiliare,
cum ar fi de pildă: la Micia, Mehadia, Pojejena, Teregova poate şi Vărădia (?) etc.
Pe de altă parte, încă de la venirea la putere în anul 193, Septimius Severus a
trecut la schimbări profunde în rândul armatei. În primul rând, cohortele pretoriene
sunt de acum recrutate din elementele cele mai dotate şi fidele din legiunile
provinciilor dunărene, iar
equites singulares,
care formează garda călare imperială,
din trupele auxiliare ale aceloraşi provincii romane. Acest lucru a favorizat pătrunderea
unor elemente dacice în cadrul acestor trupe atestate epigrafic la Roma
369
. Măsurile
cu caracter militar au dublat practic efectivele militare ale oraşului Roma asigurând
o pavăză pentru Curtea imperială a Severilor. Pentru mediul provincial al Daciei,
această politică va contribui la ridicarea unor elemente din rândul populaţiei autohtone,
care vor pătrunde în mediul ofiţerilor de carieră romani. Pe de altă parte, cu
Septimius Severus se introduce o strategie nouă de apărare, prin care fiecare sector
al frontierei romane trebuia să şi acopere propriile nevoi. În teritoriul vecin Daciei
se conturează o apropiere de provincia sud-dunăreană Moesia Superior, care, în
cazul unui pericol, intervenea cu vexillaţii ale unor legiuni în spaţiul de sud-vest şi
sud-carpatic.
L. Octavius Iulianus
(200–202/203) este legatul Daciei atestat mai ales prin
mai multe inscripţii. În timpul său, la Tibiscum a avut loc refacerea templului lui
Apollo, distrus de vechime
370
, apoi şi în castrul de la Bumbeşti au loc lucrări de
refacere
371
. Mai multe monumente îl omagiază pe Apollo la
Potaissa, Ampelum
şi
Germisara
372
.
C.
Iulius Gallus
, legatul provinciei Dacia între anii 205/206–207
373
este amintit
prin două epigrafe ridicate pe teritoriul Banatului, la Voislova şi Băile Herculane,
închinate lui Marte şi respectiv lui Hercules, pentru sănătatea împăraţilor Severi. În
ambele inscripţii sunt invocaţi împăraţii Septimius Severus şi Caracalla
374
, ceea ce
asigură o datare a monumentelor în anii 198–206/207.
Cam în această vreme o inscripţie menţionează o comasare de trupe auxiliare
pe linia Mureşului. Conţinutul textului epigrafic pierdut astăzi este deosebit de
369
Cităm selectiv: IDRE, I, 50 = CIL, VI, 3191; 56 = CIL, VI, 3238; 54 = CIL, VI, 3234; 61 =
CIL,VI, 32758 a; 62 = CIL,VI, 3456; etc.
370
Piso, Rogozea 1985, p. 211.
371
IDR, II, 174;
372
IDR, III, 3, 284 (Ampelum), 233 (Germisara); CIL, III, 876 (Potaissa).
373
Piso 1993, p. 162–164.
374
IDR, III, 1, 271, 57.