72 / 530
71
anumite tezaure monetare ascunse, dispersate pe întreg teritoriul provinciei Dacia.
Implicit şi castrul de la Tibiscum a fost din nou afectat dacă ţinem cont de difi-
cultăţile pe care le avea Ulpia Traiana.
Ultima funcţie deţinută de legatul M. Claudius Fronto în Dacia a fost din nou
o comandă excepţională, conducerea celor trei Dacii şi a Moesiei Superior (în anul
170)
316
. În fruntea unui corp expediţionar format din unităţile din Dacia Fronto a
întrat în
barbaricum
. Dar, la scurt timp, legatul a murit în această campanie:
„...
post aliquot secunda proelia adversum Germanos et Iazyges ad postremum pro
r. p. fortiter pugnans ceciderit
...”
317
. Inscripţia menţionează campania la care
participă Fronto şi anume a doua bătălie împotriva germanilor şi iazigilor, eveniment
cunoscut a fi avut loc în anul 170, undeva în faţa Pannoniei Superior şi Inferior, pe
teritoriul Slovaciei de astăzi.
Acest moment reprezintă un indiciu ferm al faptului că luptele s-au desfăşurat
în afara frontierelor Daciei romane. Armatele romane participante la aceste evenimente
militare au fost aduse înapoi de legatul Sex. Cornelius Clemens (170–172(?)). O
inscripţie din Caesarea Mauretaniei, ridicată de un centurion din legiunea a XIII-a
Gemina în onoarea lui Sex. Cornelius Clemens, menţionează şi calitatea sa de
consular et dux III (trium) Daciarum
318
.
În anul 170, Dacia se afla încă sub un pericol major reprezentat de atacurile
barbare. Cartierul general al împăratului Marcus Aurelius pentru scurt timp a fost
aproape de fruntariile Daciei la
Sirmium
(Pannonia Inferior), după care s-a mutat la
Carnuntum
(Pannonia Superior).
Dio Cassius
319
relatează alte evenimente cu barbarii în nordul Daciei în
timpul legatului Cornelius Clemens, care a urmat generalului Fronto la conducerea
celor trei provincii Dacia, ceea ce conduce la ideea că provincia nu era încă
pacificată întru-totul. Astfel, se menţionează demersul lui Tarbos, un conducător
barbar care ameninţa cu atacarea provinciei în cazul în care nu i se oferă subsidiile
solicitate. Numele său nu mai apare menţionat ulterior, el trebuie să fi reprezentat
un neam barbar ajuns pentru scurt timp într-o poziţie militară avantajoasă. Mult
mai cunoscut în literatura de specialitate este episodul cu Rhaos şi Rhaptos,
conducătorii astingiilor, care au solicitat legatului Clemens permisiunea de a se
stabili în provincie şi de a primi subsidii
320
. Guvernatorul Clemens le va solicita
atacarea ţinuturilor locuite de costoboci, în schimbul promisiunii că va avea grijă
de familiile lor. În urma înfrângerii costobocilor, astingii vor ataca Dacia, dar la
rândul lor vor fi înfrânţi de o altă seminţie, cea a lacringilor
321
.
316
Macrea 1969, p. 138–139.
317
CIL, VII, 1377, Roma.
318
CIL, VIII, 20944; Piso 1993, p.103–104.
319
Dio Cassius, LXXI, 3, 5.
320
Dio Cassius, LXXI, 3, 5.
321
Asupra originii lor există încă discuţii, după unii specialişti, ar fi un neam germanic din
marea familie a vandalilor, după alţii dimpotrivă numele lor ar fi o formă coruptă de la dacringi şi ar
face parte din triburile indigene locale.