73 / 530
72
Evenimentele militare de la graniţa Daciei vor impune o nouă reformă
administrativă. Ea trebuie să fi avut loc în anul 168, poate chiar odată cu venirea lui
Fronto prin care cele trei provincii sunt denumite Dacia Apulensis, Porolissensis şi
Malvensis aflate sub conducerea unui
vir consularis III (trium) Daciarum
. Nu se
pot preciza încă ce modificări structurale au avut loc, cert este faptul că Banatul
antic făcea parte în continuare din Dacia Apulensis.
Într-o inscripţie descoperită la Termessos în Lycia-Pamphylia, împăratul Marcus
Aurelius apare amintit cu următoarele apelative:
Armeniacus, Parthicus, Medicus,
Dacicus et Germanicus
322
.
Dacă în cazul primelor trei apelative apare evident
faptul că ele se referă la războiul din Orient încheiat în anul 166, următoarele
evidenţiază o componentă dacică importantă în rândul neamurilor barbare, care au
atacat Dacia, poate chiar Pannonia şi Moesia. În mod surprinzător,
dacii liberi
nu
apar amintiţi între seminţiile, care au atacat Imperiul, menţionate de Historia
Augusta,
Vita Aurelii
, 22,1. În schimb, titlul de
Germanicus Maximus
a fost luat de
Marcus Aurelius, în anul 172.
Un alt document epigrafic interesant doveditor în acest sens poate fi
monumentul lui Sextus Vibius Gallus, adus în discuţie mai de mult de I. I. Russu şi
mai nou de C. C. Petolescu
323
, datat în timpul lui Marcus Aurelius. Pe feţele laterale ale
monumentului apar reprezentaţi căzuţi barbari învinşi, ale căror arme sunt
sica
dacica,
în principal, ceea ce l-a determinat pe I.I. Russu să presupună că barbarii
învinşi ar fi fost daci şi sarmaţi învinşi. Credem că este corectă ideea acceptată şi
de C. C. Petolescu.
După anul 170, deşi se constată o oarecare calmare a spiritelor barbare la
frontierele Daciei romane, armata pregătea o nouă ofensivă în
barbaricum,
de data
aceasta pentru pacificarea definitivă a triburilor, care a început în anul 172 şi se va
prelungi până în anul 175
324
. Atacurile romane au vizat în principal pe marcomani,
quazi şi narişti care atacaseră Pannonia Superior. Pacea încheiată cu marcomanii
impunea retragerea lor din faţa limesului roman, astfel încât în faţa Dunării sa
rămână un teritoriu al „nimănui”. Se constată colonizări barbare în Imperiu, atât cu
elemente provenind din rândul cotinilor şi nariştilor.
La conducerea Daciei, după Clemens, în anul 173, a fost numit
L. Aemilius
Carus
325
, asupra prestaţiei sale nu deţinem prea multe informaţii, iar din anul 175 a
venit
C. Arrius Antoninus
326
menţionat în mai multe inscripţii cu o carieră bogată
civilă şi militară. Revolta lui Avidius Cassius în Orient l-a îndepărtat pentru scurt
timp pe Marcus Aurelius de frontul barbar european. În anul 176, el va reveni la
Roma pentru a sărbători triumful asupra germanilor şi sarmaţilor.
În anul 175 se încheie pacea cu sarmaţii iazigi, seminţia barbară localizată în
spaţiul dintre Tisa şi Dunăre, care a provocat cele mai multe necazuri în întreg
322
IGR, III, 449.
323
Petolescu 1995, p. 142.
324
Dio Cassius, LXXI, 12.
325
Piso 1993, p. 105–106.
326
Piso 1993, p. 106–117.