Istoria Banatului Antichitatea

71 / 530

70
Este aproape imposibil de stabilit când anume a putut ajunge aici garda
legatului Daciei în această parte a provinciei, aproape de Dunăre la vărsarea râului
Caraş în fluviu.
Prezenţa gărzii de singulares a consularului provinciei în acest areal denotă
faptul că l-a însoţit în zona respectivă. Întâmplător, Kaitasevo apare topografic
chiar pe traseul primului val dinspre est, care dublează linia de fortificaţii Lederata –
Tibiscum.
Evenimentul militar poate fi pus în legătură cu o altă descoperire provenind
de la Periam (jud. Timiş), aproape de cursul vechi al Mureşului (numit Mureşul
Bătrân), unde a fost descoperită o cărămidă cu ştampila N. SING(ularium),
descoperită cu mult timp în urmă în săpăturile efectuate de către M. Roska312. Prof.
I. I. Rusu considera că este vorba de o cărămidă „călătoare”, putând ajunge aici de
la Apulum. Acest element argumentează prezenţa aici a unităţii din Dacia romană.
Desigur, apare greu explicabilă prezenţa unui detaşament din numerus
Singularium, care forma, de fapt, garda ecvestră a legatului provinciei Dacia,
întrucât presupunea prezenţa guvernatorului la un moment dat, în acest loc. Poate
că aceste descoperiri nu sunt întâmplătoare şi ele marchează momentul în care
M. Claudius Fronto a preluat conducerea provinciei Dacia Apulensis. Ipoteza avansată
de noi este plauzibilă.
Cele două descoperiri care menţionează numele gărzii consularului provinciei în
sectorul de sud-vest sunt indicii că aici au avut loc evenimente militare cu barbarii
în apropierea celor două provincii Moesia Superior şi Dacia. Prezenţa cărămizii cu
numele acestei unităţi presupune staţionarea timp mai îndelungată a unui detaşament în
nordul Banatului pentru supravegherea teritoriului din preajma râului Tisa.
Evenimentele militare trebuie să fi fost provocate de dacii liberi aliaţi cu
sarmaţii iazigi. Funcţia imediat următoare deţinută de M. Claudius Fronto a fost
aceea de legatus Augusti pro praetore III (trium) Daciarum)313 (în februarie 169–
170), ceea ce ar sugera faptul că Dacia era din nou o provincie unitară, reunită sub
o singură comandă, dar, lucru extrem de important, pentru ca legatul provinciei să
deţină calitate de consular, cum a fost şi cazul M. Claudius Fronto, provincia
trebuia să deţină în armata ei, două legiuni. În Dacia fusese adusă, deja în anul 168,
de la Troesmis din Moesia Inferior, legiunea a V-a Macedonica314.
De la Ad Mediam (Băile Herculane) provine o inscripţie ridicată de un legat
al legiunii a V-a Macedonica cu numele de Calpurnius Iulianus315, chiar în vremea
în care a fost transferată legiunea în Dacia.
Prezenţa lui Fronto în Dacia dovedeşte faptul că situaţia militară se schimbase.
De acum, forţele barbare atacau concentric provincia Dacia, judecând după
312 IDR, III,1, 243. I. I. Russu în comentariul său presupunea că ar putea fi vorba de o cărămidă
„călătoare” putând ajunge aici de la Apulum; vezi şi IDR, III, 6, 270.
313 CIL,VII,1377, Roma.
314 Bărbulescu 1987, passim.
315 IDR, III, 1, 67