Istoria Banatului Antichitatea

68 / 530

67
suevii, sarmaţii, lacringii, burii şi vandalii, aceştia şi alţii ca victoralii, sosibii,
sicobatii, roxolanii, peucinii şi costobocii...”
Într-un izvor literar din secolul al IV-lea, Eusebius menţionează luptele cu
germanii, marcomanii, quazii, sarmaţii şi dacii295. Datorită virulenţei atacurilor unei
seminţii şi anume a marcomanilor, întregul război purtat în mai multe etape a
primit numele de războiul marcomanic. El s-a prelungit până în anul 180.
Acest mare conflict militar a fost generat de începutul mişcării triburilor
germanice dinspre nord înspre Câmpia rusă, în nordul Mării Negre. Tăvălugul
barbar va antrena în drumul său alte triburi care vor ataca seminţiile aflate în preajma
graniţei, cu care romanii erau în relaţii clientelare. Începuturile acestor mişcări au
fost observate deja în timpul domniei lui Antoninus Pius la graniţa Pannoniei,
Daciei şi a Moesiei, ele prefigurau marele pericol reprezentat de aceste coaliţii de
neamuri barbare.
În preajma izbucnirii conflictelor militare la conducerea Daciei Superior s-a
aflat legatul Ti. Iulius Flacinus (164 (?) – 168 (?)). Într-o inscripţie ridicată la Ulpia
Traiana Sarmizegetusa, de către soldaţi transferaţi în legiunea XIII Gemina pentru
sănătatea legatului au fost invocaţi zeii IOM şi Mars Augustus296. Acest lucru
evidenţiază anumite pregătiri în provincie, de completare a efectivelor legiunii
a XIII-a Gemina cu elemente provenind probabil din rândul trupelor auxiliare
regulate din provincia Dacia. Transferarea lor trebuie să fi avut caracterul unei
avansări prin selectarea pentru legiune. Lipseşte posibilitatea datării mai riguroase
când anume a avut loc acest eveniment, în răstimpul dintre anii 164–168. Indiferent
de aceasta, completarea efectivelor din legiunea XIII Gemina premerge cu puţin sau
are loc în timpul evenimentelor militare care vor afecta provincia Dacia. Pe de altă
parte, acest lucru poate indica faptul că şi legiunea a XIII-a Gemina a trimis efective în
războiul parthic în anii 162–166, deşi precizări epigrafice nu se cunosc în acest sens.
Dacia era o provincie romană al cărui teritoriu avansa într-o zonă terestră în
faţa Dunării, fiind înconjurată din trei părţi de lumea barbară. De aceea, în
momentul atacului generalizat asupra Pannoniei Superior şi Pannoniei Inferior s-a
produs şi un altul asupra Daciei. Primul indiciu îl reprezintă ascunderea „arhivei”
de tăbliţe cerate în galeriile de la Alburnus Maior în anul 167297, ceea ce dovedeşte
că apărarea provinciei în partea de vest a fost destul de fragilă şi uşor de penetrat.
Mai multe tezaure monetare descoperite în vestul provinciei Dacia în localităţile
Barbura, Valea Arsului – Brad (jud. Hunedoara), Bucium (jud. Alba) susţin
argumentaţia noastră298. Judecând după datările oferite de tăbliţele cerate de la
295 Eusebius, Hieronyim Chronicon, p. 205.
296 IDR, III, 2, 245; Piso 1993, p. 77–79 atrage atenţia că este posibil că în perioada anilor
164–168, Dacia Superior să fi avut doi legati. Nesigură este prezenţa lui Sex. Calpurnius Iulianus.
297 Macrea 1969, p. 68–71.
298 Suciu 2000, p. 80–87. Tezaurul de la Barbura se încheie cu o monedă datând în anul 165,
cel de la Valea Arsului – Brad cu una datând în anul 164. Ele sunt indicii ale unui atac general asupra
vestului provinciei Dacia. Alte tezaure precum cele de la Tibodu, Sighişoara, Diviciorii Mari, Archiud
sugerează un atac venit dinspre estul Daciei concentrat prin cel puţin două direcţii: nord-est şi pasul
Oituz (tezaurul de la Tibodu). În schimb, alte trei depozite provenind de la Gostovăţ II, Râmnicu
Vâlcea, Viişoara I dovedesc pătrunderi ale barbarilor dinspre sud, dinspre Dunăre.