65
efectuat cele două sondaje pe care îl datăm în timpul provinciei Dacia
285
. Asocierea
cu domnia lui Antoninus Pius se datorează analogiilor ce apar atât în Britannia,
Raetia, cât şi în Moesia Inferior, în sudul Dobrogei
286
. Analiza sistemului defensiv
de pe linia Dunării, între Ulm-Augsburg şi castrul legionar de la Regensburg
întreprinsă cu acurateţe de către C.S Sommer pe baza unor descoperiri mai vechi a
evidenţiat avansarea sistemului de apărare printr-un val si şanţ înspre nord în plin
barbaricum
. Acest sistem era menit să asigure protejare a liniei fluviului Dunărea
de-a lungul căreia se întindeau mai multe fortificaţii construite succesiv în secolele
I–II, apoi între domnia lui Traian şi Antoninus Pius inclusiv a fost iniţiat un sistem
de apărare bazat pe un val şi şanţ, întărite din loc în loc cu turnuri şi mici burguri.
Sistemul de valuri a fost avansat în
barbaricum
pe linia Rothebach-Eining a cunoscut o
evouţie în timp de mai multe refaceri prin întărirea în final a valului cu o palisadă
din lemn înspre nord
287
. Acest sistem de protejare preventivă din faţa frontierei
provinciei Raetia şi parţial a sudului limesului germanic făcea parte dintr-un complex
de măsuri iniţiate în vremea lui Antoninus Pius în sectorul european al Imperiului
Roman, măsuri care vizau supravegherea îndeaproape a teritoriilor spre lumea
barbară.
În rândul acestor măsuri se integrează şi acelea constatate în vestul
Daciei romane, deocamdată mai bine în sud-vestul Daciei sub forma celor doua
valuri primul ataşat aproape de aliniamentul Lederata – Tibiscum, iar al doilea la
cca. 15 km, vest de primul.
În câmpia dintre Tisa şi valul median
nu au fost descoperite până în prezent
urmele unor aşezări rurale databile în prima jumătate a secolului II, aparţinând
populaţiei indigene, sau barbare, în speţă a sarmaţilor iazigi.
Absenţa
unor
aşezări rurale
în spaţiul de sud-vest al Daciei romane nu poate
fi explicată decât prin aceea că, în momentul stabilirii puterii romane la nord de
Dunăre, aceasta a căutat să aibe în faţa teritoriului cucerit un spaţiu liber, nelocuit,
pentru mai multă siguranţă
288
. Trebuie menţionat că nu avem informaţii arheologice
asupra existenţei unor aşezări rurale indigene databile nici în cursul secolului
I p. Chr
289
. Şi totuşi, izvoarele literare şi numismatice menţionează anumite atacuri
ale dacilor la sud de Dunăre. Primele indicii de locuire a teritoriului de câmpie
dintre valul median şi râul Tisa apar mult mai târziu, după războaiele marcomanice,
înspre sfârşitul secolului II p. Chr.
În acest context, analiza surselor de informaţie arheologică alături de cele
numismatice conduc spre supoziţia că, în prima jumătate a secolului II – până la
războaiele marcomanice,
în
zona de câmpie a Banatului romanii nu au permis
stabilirea unor aşezări rurale barbare, fie ele dacice sau sarmatice.
Marcus Aurelius
(161–180).
Commodus
(180–192). Adoptat de Antoninus
Pius încă în timpul vieţii, Marcus Aurelius a fost ginerele lui, fiind căsătorit cu una
285
Vezi mai jos în capitolul următor.
286
Vezi capitolul dedicat sistemului defensiv.
287
Sommer 2011, p. 137–180.
288
Benea 2011, p. 85–98.
289
Benea 2001a, p. 295–300.




