35 / 530
34
Zona de câmpie, aflată astăzi în preajma satului Toteşti oferă un aspect de
căldare, înconjurat de un teritoriu colinar împădurit. Situaţia terenului probabil, a
suferit modificări ca aspect, dar zona centrală, plată, a existat şi a oferit romanilor
cadrul necesar pentru bătălia respectivă. Apoi, zona era destul de apropiată de cetăţile
dacice centrale, cam la cca. 50 km de acestea. Toate aceste argumente oferă
elemente de acceptare a ipotezei noastre. Se pare, însă că după înfrângerea dacilor,
romanii nu au continuat urmărirea dacilor, fapt datorat poate unor evenimente izbucnite
la graniţa Pannoniei cu quazi şi marcomanii. Decebal a fost obligat să încheie cu
tratat de pace cu romanii, fiind „la mare strâmtoare” – ne spune Dio Cassius
130
.
Împăratul Domiţian nu şi-a luat niciodată titlul de
Dacicus.
Pacea a fost privită ca
un compromis de către istoriografia modernă.
Condiţiile de pace romane sunt cele corespunzătoare
unui rege clientelar
, mai
mult, Marţial într-o epigramă exclamă: „
...Diegis, locuitor de pe ţărmul care acum
ne aparţine, a venit să te vadă o, Germanicus tocmai de pe apele Istrului, care se
află sub stăpânirea ta
”....
131
. Diegis trimis în fruntea delegaţiei dacice va primi
diadema regală de la Domiţian. Totuşi, daci au primit se pare, subsidii şi „
...meşteri
pricepuţi la felurite lucrări folositoare în timp de pace şi de război şi făgădui să-i
dea mereu mai multe
” – ne spune Dio Cassius
132
. Fiind un rege clientelar, Decebal
va trebui să permită trecerea armatelor romane prin regatul său împotriva quazilor
şi marcomanilor
133
, ceea ce demonstrează noul statut al regatului dacic, care se va
supune politicii romane. Evenimentele se vor prelungi până în anul 93.
O primă informaţie importantă neluată prea mult în seamă de literatura de
specialitate modernă se referă la afirmaţia că malul de nord al Dunării se află de
acum în stăpânirea romană. Acest fapt, poate să corespundă realităţii, de atunci.
Fortificaţiile dacice de pe malul Dunării presupuse a fi existat în a doua jumătate a
secolului I p. Chr. îşi încetează toate activitatea în urma unor incendii violente. Ne
referim, la fortificaţiile de la Divici – punctul Grad şi Židovar.
Nu putem exclude nici unele observaţii arheologice constatate de N. Gudea la
castrul de la Pojejena şi R. Florescu la cel de la Drobeta, care îşi datează prima fază
de locuire după aceste evenimente
134
. Astfel, văzute lucrurile ar trebui să presupunem
că în sud-vestul Daciei pe o anumită distanţă de Dunăre, romanii au impus o
terra
deserta
în faţa provinciei Moesia. Lucru explicabil pentru că în acest areal până
acum nu au fost descoperite urme concludente de fortificaţii dacice. Arheologic, în
acest areal nu se cunosc în acest moment, fortificaţii dacice sau dimpotrivă aşezări
databile în secolele I/II, ceea ce ar confirma această ipoteza (cu excepţia celor două
fortificaţii de la Divici şi Zidovar).
Domiţian a sărbătorit un triumf pentru victoria asupra dacilor, dar nu şi-a luat
epitetul de
Dacicus.
Pacea din anul 89, a fost considerată de ambele părţi ca o perioadă
130
Dio Cassius, LXVII,7, 2–3.
131
Martial,
Epigrammata
, V, 3, 1–3, apud Petolescu 2001, p. 680–681.
132
Dio Cassius, LXVII, 7, 3.
133
Informaţia oferită de o inscripţie dedicată lui C. Vellius Rufus (ILS 9200 = IDRE II, 406).
134
Gudea 1976, p. 849–886; Florescu 1976, p. 146.