30 / 530
29
Proclamarea împăratului Vespasian, ca şi împărat în Orient, unde acest general
se afla pentru înăbuşirea revoltei iudeilor a determinat reînceperea războiului civil
în Italia. Ca atare, provinciile dunărene au decis prin comandanţii lor să treacă de
partea noului împărat recunoscut ca o personalitate militară în provincii. Legatul
Moesiei, Aponius Saturninus va decide ca legiunile sale întregi sau cu efective parţiale
(respectiv din legiunile a VII-a Claudia p.f., a VIII-a Augusta şi a III-a Gallica) vor
începe marşul spre Italia ca şi partizane ale lui noului împărat proclamat. Înaintea
campaniei, legatul provinciei – după cum ne informează Tacitus
106
– a dus tratative
cu conducătorii triburilor barbare, care au fost primiţi în armată.
În lipsa legiunilor, asupra Moesiei are loc un nou atac al dacilor, care au pus
stăpânire pe întreg malul de sud al fluviului, pregătindu-se să atace chiar castrele de
la
Viminacium
(Kostolac) şi
Singidunum
(Belgrad)
107
. Două fortificaţii romane din
zona Cazanelor de la Boljetin şi
Novae
(Cežava) sunt distruse printr-un incendiu
violent datat cu ultimele monede de la Nero
108
. Cum ambele castre se aflau chiar în
defileul Dunării, la Cazane, rezultă că undeva în acest spaţiu s-a produs atacul dacilor,
care se dorea să continue de-a lungul fluviului în amonte, spre cele două castre de
legiune. Zona este favorabilă prin faptul că aici, Dunărea era extrem de îngustă şi în
timpul iernilor devenea o masă îngheţată permiţând trecerea relativ uşoară peste fluviu.
Intervenţia legiunii a VI-a Ferrata din Siria, care se îndrepta spre Italia a salvat
provincia – relatează Tacitus
109
. Desigur, profitând de slăbiciunile sistemului defensiv
roman de care aveau cunoştinţă, dacii au atacat în scop de jaf provincia romană.
Evenimentele din anii 68/69 demonstrează că deşi în zonă nu sunt cunoscute
fortificaţii şi aşezări dacice importante, atacurile lor pregătite cu minuţiozitate
veneau probabil din zona Munţilor Sebeşului. Nu deţinem în acest sens vreo informaţie
literară asupra raporturilor juridice dintre cele două forţe: statul roman şi daci. Nu
apare clar până în acest moment. Dar, apare evident că între daci şi romani existau
tratate clientelare
, care stipulau obligaţiile barbare în cazul unor necesităţi romane.
Participarea dacilor în campania din Italia se face probabil contra unor subsidii
110
.
Ridicarea dinastiei Flavilor va conduce la extinderea stăpânirii romane până
la gurile Dunării şi integrarea generală a Dobrogei în acest areal, proces iniţiat mai
ales după anul 46 p. Chr. Pentru sectorul de sud-vest al teritoriului locuit de daci,
informaţiile literare nu ne transmit alte informaţii asupra contactelor militare sau
politice cu lumea romană. Este însă evident, că existau tratate care stipulau clar relaţiile
romanilor cu seminţiile de la graniţa lor. Însăşi tratativele purtate în anul 69, de
către Aponius Saturninus este un indiciu în acest sens, întrucât barbarii au fost
acceptaţi, ca şi
trupe aliate
probabil detaşamente de cavalerie, în armata de campanie
spre Italia. Atacul dacilor, care a urmat denotă totuşi, o oarecare independenţă sau
106
Tacitus,
Historiae
,
III, 5, 1.
107
Vezi discuţia la Benea 1983, p. 26.
108
Benea 1995, p. 158 cu bibliografia aferentă.
109
Tacitus,
Historiae
, III, 46.
110
Vezi discuţia în acest sens Benea 1995, p. 157–160.