41 / 530
40
O astfel de ipoteză, este sprijinită de un aspect mai puţin observat până acum,
şi anume, amplasarea pe teritoriul noii provincii, după anul 106, a trupelor auxiliare
provenind din Pannonia, care se regăsesc cantonate în Dacia, mai ales în
zonele
centrale
(legiunile) şi
nordice
(trupele auxiliare) a teritoriului în discuţie.
Posibilitatea unei direcţii de atac asupra Daciei libere dinspre Pannonia pe
Dunăre şi Tisa sau dimpotrivă dinspre vest prin
barbaricum
, la fel cum s-a întâmplat în
zona Moesiei Inferior apare ca foarte probabilă.
Pentru trupele romane din Moesia Inferior au fost utilizate ca şi căi de acces
terestre după trecerea Dunării, intrarea dinspre sud şi sud-est în Transilvania apărate în
mare măsură natural şi mai puţin din punct de vedere defensiv constructiv.
Pentru sectorul de sud-vest al Daciei Romane direcţiile de atac ale armatei
romane au fost două,
prima
urma după trecerea Dunării înaintarea de-a lungul unui
drum deja prea bine cunoscut pe aliniamentul
Lederata-Berzobis – Tibiscum
după
care
a înaintat spre Ţara Haţegului.
Se mai păstrează un mic fragment la gramaticul Priscianus din
Dacicele
lui
Traian:
inde Berzobim, deinde Aizi processimus...
(„de acolo am înaintat spre Berzobis,
iar apoi spre Aizis”).
O a două cale de acces a fost cea de la
Dierna
de-a lungul culoarului Timiş
Cerna spre acelaşi
Tibiscum
. Deşi dificultatea culoarului ar pleda pentru o oarecare
dificultate, apare evident faptul judecând după scenele de pe Columnă, că dacii
până la bătălia principală de la
Tapae
nu au agresat în vreun fel armata romană.
Din Moesia Superior au participat legiunile: VII Claudia pia fidelis, IIII Flavia
Felix, iar din Moesia Inferior: legiunile: I Italica, V Macedonica, XI Claudia. La
toate aceste efective se adăugau un număr de vexillaţii de legiune, contingente de
trupe auxiliare din diferite provincii
157
.
PRIMUL RĂZBOI DACO-ROMAN (ANII 101–102)
Înaintarea armatei romane prin teritoriul Banatului pe cele trei căi principale
de comunicaţie se pare, că nu a întâmpinat nici o rezistenţă din partea dacilor, care
s-au retras înspre interiorul cetăţilor dacice centrale. Armata romană îşi organiza
teritoriul pe care îl parcurgea prin construirea de căi de comunicaţie şi fortificaţii de
pământ. Aşa se şi explică densitatea mare a castrelor de pământ pe linia defensivă
Lederata – Tibiscum
, la cca. 20 km unul de celălalt. Situaţia apare similară şi pe
celălalt tronson
Dierna – Tibiscum
.
Bătălia se dă din nou la
Tapae
cu mari pierderi de ambele părţi, dar regele
Decebal este obligat să se retragă înspre interior pentru a încerca o nouă rezistenţă.
Succesiv pe Columna lui Traian apar scene, care reprezintă cucerirea unor cetăţi
dacice (scenele XXV, XXVI, XXIX)
158
. Şi totuşi, în iarna anului 101–102 aliaţi ai
dacilor (daci şi sarmaţi roxolani) pătrund în Dobrogea romană şi înaintează în
157
Vezi în acest sens Strobel 1984.
158
Vezi comentariu la Petolescu 2001, p. 701–702.