39 / 530
38
Ca atare, romanii trebuie să fi găsit în Pannonia Inferior o modalitate cores-
punzătoare de a îmbina deplasarea trupelor pe uscat şi cu ajutorul corăbiilor pe
Dunăre pentru eşaloanele venite dinspre provinciile vestice ale Imperiului.
O astfel de posibilitate putea avea loc după trecerea Dunării la
Lugio
149
, de
unde până la
Partiscum
prin
barbaricum
trupele înaintau pe uscat, prin câmpie mai
departe până la trecerea râului Tisei pe pontoane, de unde la confluenţa cu râul Mureş,
drumul ar fi continuat de-a lungul malului de sud, până spre centrul Transilvaniei.
În linie aeriană, drumul avea în jur de 100 de km de la Parthiscum până la Micia.
Acest drum afost utilizat mai târziu, ca şi drum comercial între cele două provincii
şi
poate
era cunoscut cu mult înainte. Dezavantajul constă în faptul că în două
puncte era necesară traversarea unor cursuri de apă importante, respectiv Dunărea
şi Tisa, dar apoi drumul în sine, asigura posibilitatea unei rapide deplasări spre
Dacia liberă fiind evitate zonele muntoase şi dificile din Banat.
De ce era posibilă o astfel de direcţie de înaintare?
Prima explicaţie, este cea mai simplă şi logică. În stabilirea direcţiilor principale
de atac asupra regatului lui Decebal, romanii dispuneau de toate cunoştinţele
geografice necesare. Informaţii parţiale în acest sens apar chiar, în izvoarele literare
(vezi Dio Chrysostomos)
150
. Drumul ales, deşi, cu două treceri peste fluvii se desfăşura
pe un teren plat de câmpie, accesibil sub aspectul vizibilităţii, permitea observarea
unui pericol de la mare distanţă. Acest fapt avea o mare importanţă pentru că
trupele romane puteau evita orice contact cu duşmanul înainte de a ajunge în centrul
teritoriului propriu–zis al regatului dacic. Anumite dificultăţi trebuie doar presupuse
pe valea Mureşului, unde cetatea de la Pecica reprezenta un punct avansat. Această
supoziţie primeşte greutate dacă se are în vedere faptul că distrugerea cetăţii de la
Pecica
, a avut loc în timpul primului război cu dacii, după cum indică o monedă de
la Traian descoperită aici
151
.
Aceasta ar putea fi raţiunea pentru care Statul major roman a putut prefera
deplasarea trupelor pannonice prin centrul zonei limesului pannonic (în acest caz,
castrul de la Lugio
, de pe malul drept al Dunării), spre cel mai apropiat punct de pe
Tisa aflat la joncţiunea cu Mureşul, la
Partiscum
şi implicit calea cu cea mai facilă
posibilitate de pătrundere spre centrul regatului dacic,
Sarmizegetusa
Regia
. Ulterior,
acest punct a fost considerat un punct important al drumului în
barbaricum
între
cele provincii.
A doua modalitate de pătrundere în Dacia, ar putea fi utilizarea
doar a căilor
fluviale
în principal, Dunărea şi Tisa, până la joncţiunea cu râul Mureş, urmând o
cale terestră de–a lungul râului până la baza zonei Munţilor Orăştiei. Aceasta ne
apare a fi în acest moment calea cea mai probabilă folosită pentru atacarea dinspre
vest a regatului dacic. În acest sens, ne atrage atenţia cariera unui personaj, care deţinea
în această perioadă două magistraturi cu caracter excepţional. Funcţiile deţinute de
149
Benea 2006a, p. 32–33.
150
Dio Chrysostomos (
Orationes
XII,19–20), apud Benea 2006 a, p. 34.
151
Crişan 1978, passim