342 / 530
341
semnificaţie legată de religia creştină
1788
. Arătam cu mai mult timp în urmă că:
„...
dificultatea mare în identificarea vaselor cu semne cruciforme este determinată
de faptul că pentru omul modern nu apare clar fenomenul de creştinare a unui
capac sau a unei oale, de ce aceste lucruri se făceau pe astfel de obiecte banale şi
nu pe altceva..
.”. Dar, asemenea piese apar în spatii date: o încăpere, o locuinţă şi
în mod evident, marchează o destinaţie aparte pentru recipientul respectiv. Piese de
acest fel au fost descoperite nu numai în centrele importante din sud-vestul Daciei:
Tibiscum, Mehadia, Micia
, Gornea, dar şi în zona de câmpie a Banatului în aşezarea
rurală de la Timişoara–Freidorf, Timişoara–Cioreni etc., de pildă.
Explicaţia pe care o găsim plauzibilă este aceea că asemenea recipiente sau
capace acopereau vasele ce conţineau
apa sfinţită
, ale cărei puteri erau recu-
noscute în cadrul comunităţii creştine şi care se păstra atât în spaţiul lăcaşului de
cult, cât şi de fiecare creştin, în parte
1789
.
Cea mai recentă descoperire provine de la Tibiscum, unde în interiorul unei
Clădirii (XV) aflată în curs de cercetare, într-o încăpere au fost descoperite patru
fragmente ceramice diferite ca formă având semnul crucii incizat înainte sau după
ardere, de obicei în partea inferioară a vasului pentru a
nu fi vizibil
1790
. În ultimele
decenii, numărul semnelor cruciforme descoperite a sporit mult ca număr mai ales
la Tibiscum confirmând astfel, ipoteza noastră.
Pentru aceasta pledează în mod decisiv numărul relativ mic de astfel de
reprezentări, faţă de numărul pieselor ceramice constatate în general într-o aşezare
sau un complex închis, cum ar fi o casă de locuit.
Semnele de
Cruce
aplicate pe anumite porţiuni de recipiente din ceramică
sau capace de vase credem că reprezintă o formă de exprimare
populară
a religiei
creştine în perioada sa de început în Dacia şi nu numai. Pentru provincia noastră
această formă de exprimare este importantă pentru înţelegerea evoluţiei religiei
creştine, după abandonarea provinciei în anii 271 sau 274, cum se consideră.
*
Epoca care urmează odată cu instaurarea Tetrarhiei şi mai ales cu domnia lui
Constantin cel Mare are o importanţă covârşitoare pentru înţelegerea, credem noi,
mai corectă a fenomenelor ce marchează primul secol după retragerea romană din
Dacia. Mărturiile arheologice dovedesc luarea unor măsuri directe de către Imperiu
pentru protejare a noii religii creştine în detrimentul cultelor tradiţionale romane.
Sunt indicii de control nu doar politic, dar şi militar, administrativ asupra întregului
teritoriu al fostei provincii Dacia.
Astfel, apare clar fenomenul de desacralizare a unor monumente votive şi
onorifice depuse în structura unor ziduri ale fortificaţiilor romane, cum ar fi cazul
1788
Gudea 1995, p. 95–110.
1789
Benea 1999, p. 82.
1790
Bunoiu V., comunicare la
Simpozionul 1700 de ani de la Edictul de la Mediolanum
–
de
legalizare a religiei creştine, apr. 2013
, organizat de Univ. de Vest Timişoara.