337 / 530
336
Un lucru este clar: ele există şi mai ales dovedesc coexistenţa lor cu unele
manifestări ale cultelor tradiţionale romane, ceea ce în ultima instanţă demonstrează
specificitatea prezenţei religiei creştine în nordul Dunării.
În continuare, însă se constată prezenţa unor culte
tradiţionale
(documentate
prin anumite piese de cult statuete, reliefuri votive etc.)
în interiorul fortificaţiilor
romane
şi
nu
în mediul civil din preajma acestora, ceea ce conduce la ideea că
asemenea manifestări cu caracter de cult au un caracter limitat la nivelul unităţii
staţionate în fortificaţia respectivă.
Într-o comunicare recentă, N. Zugravu atrăgea atenţia asupra faptului că
autorii antici din epoca târzie (Aurelius Victor, Eutropius, Rufus Festus etc.)
foloseau pentru a face referire la cultele tradiţionale, mai ales expresii ce desemnau
personificările abstracte precum:
Deus, Fortuna, fatum, numen
etc., nemaifăcându-se
nici o menţiune despre unele divinităţi recunoscute, ceea ce ar reflectă o oarecare
neutralitate de exprimare religioasă a autorilor respectivi
1771
.
În acest context, manifestările spirituale de la sfârşitul secolului al III-lea şi în
continuare, în secolul IV,
au
o conotaţie aparte, determinate în principal de
reducerea numerică a formelor de reprezentare ale unor religii romane ori orientale,
observate în anumite aşezări sau edificii de cult antice. Pe lângă aceste forme, se
conturează prezenţa în zona fortificaţiilor romane târzii, a unor piese cu caracter
clar creştin (de pildă, opaiţe), alături de primele edificii de cult dispuse în clădiri
antice cu caracter laic sau nu. Aceasta evoluţie argumentează întărirea elementelor
creştine în spaţiul nord-dunărean, ca efect parţial al persecuţiilor declanşate de
către Diocletianus în Imperiu Roman, dar mai ales a măsurilor legislative introduse
ulterior de dinastia constantiniană pentru protejarea noii religii, chiar şi în spaţiul
aflat la limita Imperiului.
Informaţia documentară de care dispunem a fost grupată pe mai multe
segmente cronologice şi tematice (notate simbolic de la A-D).
MANIFESTĂRI TIMPURII CU CARACTER CREŞTIN
ÎN SUD-VESTUL DACIEI ROMANE
Noua religie creştină a ajuns în Dacia fie prin o serie de adepţi de origine
orientală, fie prin militari reveniţi din Orient, ca persoane izolate şi mai puţin
probabil în comunităţi, să fi fost într-un fel observaţi şi supravegheaţi din anumite
motive subiective de către autorităţile romane. Acest lucru a făcut însă ca formele
de manifestare ale acestei religii să fie prin reprezentări discrete, marcări cu cruci
incizate în pasta crudă sau arsă a unor vase, amulete cu semne secrete, precum:
corabie în vânt, reprezentări de delfin, de peşti etc., care reprezentau modalităţi de
recunoaştere a creştinilor între ei.
În analiza de faţă, am inclus doar trei categorii de piese descoperite în sud-
vestul provinciei Dacia, care oferă o bază documentară în atribuirea lor, religiei
creştine:
opaiţe
romane decorate cu motive ce pot fi atribuite creştinilor;
plăcuţe cu
1771
Zugravu 2013 (manuscris).