338 / 530
337
caracter funerar
din aur cu inscripţie;
fragmente ceramice cu însemne ale Crucii
executate în pasta crudă ori după ardere
. Aceste piese se datează în timpul secolelor
II–III. Ele fac parte din categoria de piese cu importanţă minoră, cu folosinţă
privată de către persoane ce locuiau în cadrul unor comunităţi militare sau civile.
1. Opaiţe romane cu posibilitate de atribuire religiei creştine
:
a.
Tibiscum
1772
.
Opaiţul
este confecţionat dintr-o pastă fină, de culoare
cărămizie, cu degresant în compoziţie. Lampa prezintă urme de angobă de culoare
roşie pe toată suprafaţa, care actualmente se mai păstrează pe anumite porţiuni
1773
.
O parte din disc este distrusă (Dimensiuni: lungime: 7 cm; diametru: 5,8 cm; I: 2,6 cm)
(fig. 72 a, b).
Descriere
: opaiţ plat cu corpul rotund ciocul tras în afară, toarta lamelară cu o
incizie centrală, bordura simplă a fost decorată cu anumite incizii sub formă de
puncte şi linii oblice, care organizează un câmp ornamental în triunghiuri în care
erau dispuse alternativ câte trei puncte, urmate în altă casetă de o cruce incizată. În
această suită de triunghiuri apar dispuse alternativ cruci incizate şi câte trei puncte
dispuse astfel: triunghiurile având în interior reprezentat simbolul
Crucii
sunt
dispuse în afară, spre marginea bordurii, iar în triunghiurile dinspre disc apar
dispuse cele trei puncte într-o ordine clară primul punct sus, iar alte două la bază.
Judecând după dimensiunile triunghiurilor şi forma opaiţului elementele de decor
se repetau de 12 ori, din care 7 se pare, în partea stângă spre privitor (din păcate
aici piesa este ruptă), iar după toarta lamelară, în partea dreaptă, apar încă alte
5 grupuri de câte două triunghiuri. Decorul incizat a fost executat
înainte de ardere.
Bordura este delimitată de discul uşor adâncit printr-o nervură concentrică incizată.
Discul era ornamentat cu o rozetă, decorul fiind realizat în tipar, după cum afirmam
mai sus. El era format dintr-o rozetă cu 13 petale, din care se păstrează doar 12,
una pare a fi distrusă de o fisură a piesei încă din antichitate.
Pe fundul bazinului opaiţului delimitat printr-o bordură reliefată rotundă, în
poziţie centrală apare reprezentat incizată o
cruce
, în pasta crudă, înainte de ardere.
Tipologic
opaiţul se încadrează în categoria opaiţelor cu corpul rotund, plat,
disc circular, toartă lamelară şi cu ciocul tras în afară
1774
. Asemenea lămpi se datează în
1772
Cu ocazia cercetărilor arheologice efectuate în zona de vest a castrului mare de la
Tibiscum, în secţiunea S II/1996 la adâncimea de 1,25–1,50 m a fost descoperit un opaiţ din lut.
Secţiunea respectivă a fost trasată pe direcţia nord-sud în zona aflată imediat la vest de
principia
castrului
,
prilej cu care a fost identificată
via decumana
a castrului şi o mică porţiune din prima
baracă de lemn dispusă la nord de comandament. Din întreaga baracă a fost descoperită doar o
porţiune limitată în lungime de 2,75 m. Edificiul era ridicat din bârne de lemn, cu pereţii neteziţi cu
chirpici şi acoperit cu ţigle. În interiorul barăcii, în stratul de dărâmătură a fost descoperit între alte
materiale ceramice şi
opaiţul
ce formează obiectul lucrării de faţă. Nivelul de locuire aparţine
castrului mare, şi este databil între a doua jumătate a secolului II (respectiv
post quem
anul 165) şi
începutul secolului III (domnia lui Septimius Severus). Insistăm asupra acestei descoperirii întrucât ea
reprezintă în acest moment, piesă creştină cu
datarea cea mai timpurie din provincia Dacia
, din a
doua jumătate a secolului II (Benea 2013, p. 271–302).
1773
Benea 2009, p. 53–64.
1774
Benea 1990, p. 142–143.