333 / 530
332
Un fenomen interesant îl reprezintă apariţia unor monede romane în inventarul
câtorva morminte aparţinând unor necropole sarmatice aflate în bună măsură
aproape de frontiera romană de-a lungul Dunării în jurul unor centre precum cele
de la Pancevo (Vojlovica), Banatska Palanka, Banatski Despotovac, Vârşeţ etc.
1756
.
Descoperirea de monede romane în inventarul unor morminte de inhumaţie
considerate aprioric sarmatice credem că mai trebuie analizată. În majoritatea
cazurilor, piesele apar în necropole apropiate de linia Dunării aflate direct sub control
roman. De pildă, în cimitirul de la Pancevo (p. Vojlovica), Vârşeţ (Crnvenka şi
Veliki Rit), Glogonj, Crnvena Crkva, Banatska Palanka, Banatski Despotovac,
Jasenovo, Starcevo Kiszombor, Klarafalva). Inventarul putea aparţine
chiar
şi unor
romani stabiliţi în
barbaricum.
Dar, tot atât de bine şi unor
sarmaţi
, poate în curs de romanizare şi care în
mare parte au preluat ritualul roman, chiar cu menţinerea unor aspecte de ritual
funerar tradiţional sarmatic. Sub acest aspect se impune o mai mare atenţie şi
rigoare de interpretare. În zona românească a Banatului de câmpie asemenea
descoperiri provin de la Sâmpetru German, Vizejdia, Zădăreni şi Beba Veche
1757
.
Monedele descoperite aici evidenţiază două aspecte şi anume, sau inventarul
numismatic databil în secolele II–III, poate sugera prezenţa unor piese tezaurizate
aflate în posesie la anumite familii sau, prezenţa mai ales a unor piese din secolul
IV, în morminte databile în această vreme ne obligă tocmai prin numărul lor mic
din arealul unei întregi necropole să vedem aici un fenomen de acceptare a
„obolului lui Charon” ca ofrandă pentru defunct.
Secolul III reprezintă o epocă în care se constată trecerea masivă la ritualul de
inhumaţie de la cel de incineraţie, tocmai sub influenţa unor curente religioase din
Imperiu. Astfel, încât între mormintele menţionate puteau exista şi elemente etnice
din alte comunităţi locale.
Cantitatea mare de monedă prezentă în faţa provinciei Moesia Prima pe o
întindere de cca. 50 de km, pentru ca înspre nord în interiorul Banatului sa apară cu
1756
Grumeza 2013, p. 107–126, consideră acest descoperiri o prezenţă sarmatică sedentarizată
în apropierea Imperiului roman(?). În opinia noastră comunităţile rurale puteau fi şi de altă etnie,
precum
celto-pannonice, daci liberi sau chiar romani
stabiliţi din interese economice în afara
Imperiului, lucru cunoscut şi în alte părţi ale frontierelor romane. Raţionamentul autoarei este profund
eronat atunci când avansează ipoteza asupra ceramicii din
barbaricum-
ul
sarmat din Banat
întrucât
aşezările în care apar astfel de ateliere nu prezintă elemente de atribuire unui mediu sarmatic cunoscut
deocamdată doar prin necropole, iar aşezările în discuţie sunt cunoscute ca tipologie încă din
deceniile anterioare în arealurile respective. Majoritatea tipologică a cuptoarelor de olărie
au un
perete median al camerei de foc
, cunoscut tehnic încă din epoca La Tène. Caracteristica principală o
reprezintă ceramica de uz cotidian (de dimensiuni medii şi mici) la care se adaugă cele de servire sub
formă de boluri, castroane. Nu se poate nega apariţia dinspre nord sub impactul triburilor germanice a
sarmaţilor care încearcă să pătrundă în sudul câmpiei dintre Tisa şi Dunăre şi implicit teritoriul
Banatului, indiciu în acest sens sunt desele campanii ale lui Diocletianus şi Galerius în ultimul
deceniu al secolului III şi primul deceniu al secolului IV, cu numeroasele apelative de
Sarmaticus
Maximus
în acest sens. Pacificarea acestor triburi a continuat şi în timpul lui Constantinus I şi a
urmaşilor săi din care menţionam doar pe cele din anul 322, 328 şi apoi 332.
1757
Preluare după tabelul realizat de Grumeza 2013, p. 119–120.