Istoria Banatului Antichitatea

332 / 530

331
Moldova Nouă, Iam1750. Aşezările constatate în acest areal sunt modeste cu un
profund caracter rural, aparţinând unei populaţii sedentarizate. Asupra caracterului
lor etnic este dificil a emite judecăţi de atribuire având în vedere faptul că nici una
din aceste aşezări nu a fost cercetată în întregime, ci s-au întreprins doar mici
sondaje care au condus la dezvelire unui număr de câteva complexe de locuinţe cu
unele anexe sau chiar instalaţii meşteşugăreşti, cum ar fi cuptoarele de olărie, ceea
ce dovedeşte o locuire stabilă a acelor comunităţi şi cu contacte regulate cu autorităţile
romane. Se cuvin menţionate aici atelierele de olărie de la Vârşeţ (p. „Crnvenka”),
Dolovo, Jabuka, Pancevo, etc1751. Ceramica produsă de aceste ateliere este în
majoritare de culoare cenuşie fină provenind de la vase de mari dimensiuni de
provizii de tradiţie La Tène alături de ceramica cenuşie cu aspect zgrunţuros de
tradiţie romană, ceramica de culoare roşie semifină etc. Înspre interiorul Banatului
se constată prezenţa unor ateliere de olărie care fiinţează din secolul III – până în
secolul următor. Cităm selectiv descoperirile de la Vârşeţ –Crnvenka1752, Arad –
Ceala, Timişoara Dragşina, Hodoni, Grădinari, etc.1753, cu o ceramică influenţată
din epocile precedente care puteau asigura parţial nevoile comunităţilor locale. În
acelaşi timp, trebuie analizate şi o serie de aşezări limitrofe de pe malul Dunării, de
pildă de la Pojejena, Moldova Veche (p. Vlaski Kraj), Gornea care au un evident
caracter roman local.
În acest context, trebuie privită şi situaţia din apropierea fostei provincii
Dacia, unde daco-romanii îşi păstrează cultura materială cu aşezări, forme de
locuire cu gropi de provizii, etc. Aici se constată încă prezenţa ceramicii lucrate cu
mâna, de factură dacică. La aceasta populaţie se vor şi adăugat şi dacii liberi
stabiliţi în arealul fostei provincii. Toate aceste comunităţi locuiesc în aşezări rurale
sedentare, fie ele agrar păstoreşti, fie cu un caracter complex având pe teritoriul lor
anumite ateliere de olărie sau de altă natură1754. Urme slabe de fortificare ale unor
aşezări au fost întâlnite la Sânnicolaul Mare, punctul Selişte, poate şi la Foeni, dar
în general, menţinerea aşezărilor deschise sugerează o siguranţă pentru locuitorii
comunităţilor respective1755.
1750 Benea 1996, 272–278.
1751 Grumeza 2016, p. 67–70, într-o prezentare succintă, autoarea încearcă să susţină întreaga
ocupaţie a Banatului în antichitate (respectiv după abandonarea Daciei sub stăpânire sarmatică) ceea
ce este evident eronat, întrucât în vestul teritoriului în discuţie se constată dese conflicte romane cu
sarmaţii iazigi menţionate de izvoarele literare prin conflicte militare pe care romanii au încercat să –
le potolească cu ajutorul unor expediţii militare. Pe de altă parte, în estul teritoriului în discuţie
respectiv cu centrele militare de la Mehadia, Teregova Tibiscum, şi chiar aşezarea de la Grădinari
aparţin provinciei Dacia Ripensis.
1752 Nu intra în această discuţie cele două cuptoare din aşezarea de la Timişoara–Freidorf din
primul nivel de locuire datat la sfârşitul secol II–III, care reprezintă evident o altă epocă.
1753 Se conturează în mod clar două teritorii diferite de analiză, zona limitrofă din faţa Moesiei
Prima şi cea de a doua redusă teritorial reprezentând zona de vest a provinciei Dacia Ripensis axată
pe culoarul Timiş Cerna cu un teritoriu relativ redus de-a lungul şi extins până la aliniamentul
Lederata Tibiscum. Vezi şi Grumeza 2016, p. 67–106.
1754 Benea 1996, p. 185 cu terminologia respectivă.
1755 Benea 1996, p. 185.