321 / 530
320
Fortificaţiile sunt amplasate pe malul de nord al Dunării în faţa provinciei
Moesia Prima, lipsesc cu totul posibile fortificaţii de interior în teritoriul
corespunzător Banatului de câmpie. Acest lucru are o explicaţie logică determinată
de faptul că spaţiul în discuţie a fost mereu în cursul secolelor II–III în afara
provinciei romane Dacia şi Moesia Superior. Statutul aşezărilor limitrofe fluviului
a fost mai clar aflat sub control roman.
Momentul când anume are loc acest proces se poate – credem, reconstitui cu
aproximaţie, în cele ce urmează. Retragerea administraţiei şi a armatei romane din
Dacia a determinat mişcări importante de populaţie în vestul fostei provincii,
respectiv în Câmpia dintre Tisa şi Dunăre determinate în bună măsură de presiunea
triburilor germanice din nordul acestui areal de a se apropia de graniţele dunărene
ale Imperiului Roman. La rândul lor prin aceasta, ele au declanşat atacurile triburilor
sarmatice în încercarea de a se apropia de limita dunăreană a Imperiului (în sudul
aşa zisei „pungi iazige” (în Bačka) şi de a încerca trecerea la est de Tisa, respectiv
în Banatul de Câmpie apropiat mai mult sau puţin de linia fluviului. Astfel, se
conturează apariţia acţiunilor punitive ale unor valuri de sarmaţi care pătrund la est
de Tisa. Imperiul Roman va reacţiona în noul context politic prin organizarea mai
multor campanii militare.
Forţa militară a fortificaţiilor nord-dunărene este destul de redusă, neputând
probabil să ofere posibilitatea unei apărării îndelungate în perimetrul cetăţilor
respective, în cazul unui atac terestru. Modul lor de organizare sugerează şi impune
o ipoteză mai puţin remarcată de literatură de specialitate şi anume atacurile
generalizate în noul context de organizare a Imperiului pe linia Dunării de Jos
aveau loc pe fluviu, cu flotele de corăbii gotice, carpice, sarmatice etc. după care
urma debarcarea şi pătrunderea în Peninsula Balcanică, în scop de jaf. Probabil, că
abandonarea provinciei Daciei să fi influenţat acest lucru în momentul în teritoriul
apărea în ochii vecinilor barbari indiferent de etnia lor, un teritoriu sărăcit, dar aflat
sub control roman în care evitau să pătrundă
1675
. Prin aceasta teritoriul, în discuţie
nu mai apărea interesant şi mai ales profitabil.
Ridicarea la tron în anul 284, la un deceniu de la părăsirea Daciei de către
Aurelianus, a unui ilir originar din Balcani,
C. Aurelius Victorius Diocletianus
, un
militar de carieră reputat, care a încercat menţinerea integrităţii Imperiului Roman,
în anul 293 formând o nouă formă de guvernare denumită
Tetrarhia
bazată pe patru
dinaşti: doi
Augusti
şi doi
Caesari
.
Diocletianus
şi-a fixat capitala la Nicomedia;
Maximianus
la Mediolanum,
Galerius
ca
Caesar
al lui Diocletianus avea în
administrare Illyricum, cu capitala la Sirmium, iar
Constantius Chlorus, Caesar
al
lui Maximianus, la Trier. Fiecare cu o capitală proprie în patru centre distincte,
dar
,
între care Roma nu mai figura.
Proclamarea de către trupele provinciilor dunărene a împăratului Diocletianus
în anul 284 a impus luarea unor decizii importante chiar pentru provinciile
respective. Împăratul va rămâne în Moesia Superior până în primăvara anului 285
în încercarea de pacificare a situaţiilor existente la frontiere
1676
. Nu se păstrează
1675
Benea 1996, p. 27–40.
1676
Barnea, Iliescu 1982, p. 14–16; Benea 1996, p. 49–50.