326 / 530
325
Armata romană a trecut Dunărea în
barbaricum
în 20 aprilie 332, condusă de
Constantius II. După unificarea cu trupele sarmatice în 12 mai a avut loc bătălia
undeva în sudul Banatului de câmpie între
Margum – Augustoflaviensia
1697
.
Intervenţia directă a lui Constantinus I nu a existat, el supraveghind desfăşurarea
evenimentelor din
Marcianopolis
(Tracia) pentru
a împiedica o eventuală pătrundere a
goţilor, la sud de fluviu.
Goţii au fost obligaţi să încheie un tratat de pace cu romanii, tratat impus de
anumite condiţii grele, întrucât ei se predaseră, capitulând (prin actul de
deditio
), li
s-a recunoscut stăpânirea asupra Moldovei şi Munteniei probabil, aveau dreptul la
o conducere proprie şi obligaţi a de a pune la dispoziţia romanilor un număr de
40000 de soldaţi
1698
, condiţie care în final nu se ştie dacă a avut loc. Totodată aveau
dreptul de a primi subsidii de alimente şi bani şi mai ales să se aprovizioneze în
târgurile romane de pe malurile Dunării. Acest conflict militar astfel încheiat a
marcat pacificarea goţilor tervingi, pentru mai multe decenii.
Un al doilea eveniment major va avea lor în zona Banatului de Câmpie la
scurt timp, provocat de o revoltă a comunităţilor locale de limiganţi (limitanei)
împotriva sarmaţilor denumiţi argaraganţi.
În rândul populaţiei sarmatice se constată însă, conform unei informaţii din
Amm. Marcellinus XVII, 11, că sclavii sarmaţi, denumiţi
limigantes
, supuşi ai
sarmaţilor
argaraganţi
îşi vor alunga stăpânii, pentru care Constantinus I va accepta
strămutarea în Imperiu, unde vor putea să fie recrutaţi în armată. Dar împăratul nu
va interveni în acest conflict, deşi prezenţa sa este documentată pe anumite edicte,
în Moesia Prima (în perioada iunie–august 332). În anul 334, are loc o nouă
campanie romană împotriva sarmaţilor când s-a ajuns la o neînţelegere între foştii
aliaţi, care s-ar fi desfăşurat în vara anului (respectiv 5 iulie – data prezenţei
împăratului Constantinus I la Singidunum, şi 25 august când împăratul s-a retras la
Naissus)
1699
.
Acest conflict dintre
limigantes
şi
argaraganti
are o anumită semnificaţie
care scapă discuţiilor ştiinţifice moderne, care a impus însăşi venirea împăratului în
zona apropiată locuită de aceştia. În noul context, însă, limiganţi nu sunt atacaţi de
către romani. De abia, peste trei decenii, când la conducerea Imperiului se afla
Constantius II apar noii indicii privind această populaţie. De fapt, ele sunt premerse
în iarna anul 357, de zvonuri ale unor atacuri comune ale sarmaţilor şi quazilor,
care îl determină pe împăratul Constantius II să părăsească sediul de la Sirmium şi
să treacă Dunărea pe un pod de vase
1700
, în
barbaricum
cândva, în lunile martie–
aprilie 358. Armata romană va înainta spre nord, stabilindu-şi sediul în final al
Brigetio, teritoriu apropiat de Pannonia şi nu de zona apropiată a Tisei din preajma
Banatului şi a Crişanei.
1697
Benea 1996, p. 61; Madgearu 2011, p. 58–59.
1698
Eusebius,
Vita Cons
., IV, 5.
1699
Mirković 1968, p. 52–61.
1700
Benea 1996, p. 61 cu bibliografia.