317 / 530
316
Urmele de locuire romană târzie se observă în trei zone distincte: arealul
zidului de incintă de pe cele trei laturi nord, est, vest
1661
; zona barăcilor şi sectorul
de nord-est al castrului mare cu cele patru clădiri din piatră.
Deocamdată astfel de lucrări nu s-au constatat în cursul săpăturilor efectuate
în castrul mare. În schimb, sporadic, au putut fi observate amenajări de locuinţe de
tip bordei pe locul unor barăci din lemn cu chirpici din sectorul de nord-vest al
castrului. Nu putem preciza decât lăţimea unui astfel de spaţiu de locuit de doar
3,00 m construit prin nivelarea stratului de dărâmătură a
Barăcii 1.
M. Moga a
descoperit un bordei similar în turnul de nord-vest al castrului mare.
În schimb, în secolul IV, într-un context stratigrafic sigur din epoca
constantiniană, în castrul de la Mehadia de pildă spaţiile de locuit ridicate pentru
nevoile unităţii militare, care staţionau în acest loc, au fost săpate în valul de
pământ al castrului, de-a lungul zidului de incintă, iar în centrul castrului au fost
amplasate ateliere de olărie cu două cuptoare, un atelier de prelucrarea bronzului
1662
.
O situaţie aproape similară a apărut în castrul de la
Pontes
(Dacia Ripensis)
1663
.
Se conturează o particularitate a indiciilor de locuire antică de la Tibiscum,
observate în cursul cercetărilor noastre şi anume numărul mic de construcţii din
piatră care se concentrează în sectorul de nord-est al castrului mare, în schimb în
restul castrului se constată anumite amenajări în zona
agger
-ului, cu caracter
meşteşugăresc sau de locuire propriu-zisă realizate din lemn, cărămizi şi ţigle
reutilizate.
Urmele de locuire constatate îndeosebi în zona estică a castrului mare prin
cele patru clădiri din piatră dovedesc folosirea spaţiului în discuţie într-o vreme
când nu deţinem elemente de datare ferme pentru precizarea contextului cronologic
al folosirii în continuare a fortificaţiei de la Tibiscum. Săpăturile au dovedit cel
puţin, deocamdată, folosirea în continuare, a celor două porţi ale castrului mare,
dinspre strada de acces din vicus, respectiv fosta
poarta pretoriană
şi cea de
nord
,
ambele făceau legătura cu artera principală spre Ulpia Traiana. Acest lucru denotă
că noile amenajări interioare, numai respectă în nici un fel structură internă a
castrului pe de o parte, dar şi, garnizoană care staţiona în acest castru este mult
redusă faţă de unităţile precedente, pe de altă parte. Amplasarea construcţiilor cu
deosebire pe latura de est ar argumenta posibilitatea accesului direct spre drumul
imperial amintit şi
ar conduce la ideea că valul de apărare care proteja vicus-
ul
era încă în funcţiune şi proteja aşezarea civilă locală, care implicit era încă în
funcţiune
. Nu putem face nici o observaţie pentru latura de sud a castrului.
Cele patru construcţii de piatră deşi, nu mai respectă nimic din planimetria
consacrată a fortificaţiilor din epoca Principatului, au fost ridicate în tehnică romană.
Ele au fost construite cum menţionam mai sus, de-a lungul zidului de incintă de est
şi de nord fără a mai ţine cont de drumul de rond antic şi de existenţa unei
viae
sagularis
de la baza valului de pământ. Această manieră de construcţie se constată
1661
Nu deţinem nici un fel de informaţii arheologice asupra laturii de sud a castrului, ea fiind
distrusă de apele râului Timiş cândva în epocă.
1662
Benea 2008, passim.
1663
Garašanin, Vasić, 1984, passim.