236 / 530
235
Ea nu este diferită de cea din provinciile vestice ale Imperiului precum Italia,
Gallia, Hispania etc. Consumul de carne în provincia Dacia s-a bazat pe resursele
interne, ca, de altfel, şi obligaţiile plătite către Stat s-au făcut având la bază
păşunile bogate cu turmele în mişcare după nevoile proprii, dar sub atentul control
al fiscului imperial.
Cât de rentabilă a fost această activitate?
Probabil că în acest sens sunt relevante inscripţiile care menţionează existenţa
la Apulum al unui colegiu al centonarilor
1253
, al meşteşugarilor care produceau
postavuri. Acest colegiu apare ca fiind cel mai bine situat din punct de vedere material
faţă de toate celelalte cunoscute la Apulum. Se pare, că multe familii din elita
aristocraţiei municipale din Apulum îşi au sursa principală de venit în turmele de
vite pe care le posedă. Chiar dacă epigrafic nu sunt încă informaţii directe în acest
sens, anumite inscripţii se leagă prin prelucrarea materiei prime,
lâna
, de această
ocupaţie. Materialul epigrafic existent menţionează chiar doi patroni ai acestui
colegiu în persoana lui
P.
Aelius Genialis
şi
P. Aelius Strenuus
, personaje bogate
cu rang de cavaleri din Apulum
1254
. La aceasta trebuie să se fi adăugat şi o altă
ocupaţie, cea a cojocăritului despre care din păcate, nu deţinem informaţii până
acum. Ovinele şi caprinele alături de bovine, au asigurat astfel în bună măsură
nevoile de îmbrăcăminte şi încălţăminte ale populaţiei, fie ea militară sau civilă din
Dacia romană.
Agricultura în sud-vestul Daciei Romane, între descoperiri arheologice şi
potenţial economic
. Prin produsele sale agricole sau animaliere, Dacia a asigurat
baza economică pentru subzistenţa populaţiei provinciale, dar şi aprovizionarea
Italiei şi a altor provincii începând cu secolul al III-lea.
Sectorul de sud-vest al Daciei, cuprinde mai ales o zonă deluroasă mai puţin
favorabilă unei agriculturi de mare anvergură. Ea a putut asigura nevoile locale ale
comunităţilor, dar fără a însemna ceva pe piaţa de export. În schimb, credem că
creşterea animalelor a putut satisface nevoile plăţilor provinciei către Statul Roman
şi a putut oferi şi o bază importantă pentru schimb. Cele două filiale ale unor
conductores
, la Tibiscum şi Micia sunt elocvente în acest sens, dovedind un control
direct asupra acestei ocupaţii. Dalboşeţ şi, poate, Lăpuşnicel puteau fi sediile unor
domenii
imperiale (
salti
) sau chiar reşedinţele unor mari senatori, pentru care până
acum nu avem indicii epigrafice, cum presupune I. Piso
1255
.
Proprietatea mică şi mijlocie formează baza economiei agricole din
provincie, care la origine are colonizarea realizată cu veterani. S-ar explica astfel în
bună măsură numărul mare de cavaleri din marile oraşe ale provinciei precum
Ulpia Traiana (17), Apulum (17)
1256
, deşi senator este menţionat doar
P. Aelius
Gemellus
de la Apulum
1257
.
1253
IDR, III, 5, 425, 440, 443, 483.
1254
IDR, III, 5, 440, 443.
1255
Piso 1995, p. 439.
1256
Piso 1995, p. 440.
1257
CIL, III, 1006; Piso 1995, p. 443.