235 / 530
234
Iernatul turmelor mari din Dacia în zone aflate în preajma frontierelor
provinciei în câmpia dintre Crişuri cum presupunea S. Dumitraşcu, sau chiar în
sud-vestul Daciei apare ca demnă de luat în seamă, cu anumite rezerve determinate
de situaţia politică şi militară de linişte la graniţele Daciei
1246
.
Importanţa economică a creşterii animalelor în provincia Dacia
. Creşterea
vitelor în sistemul economic al Daciei romane a deţinut probabil ponderea cea mare
de aducere de profit, întrucât oferea multiple posibilităţi de folosinţă nu numai ca
mijloc de subzistenţă, cât mai ales pentru producţia meşteşugărească de îmbrăcăminte
şi încălţăminte.
H. v. Petrikovits, într-un studiu publicat, în anul 1979, remarca nevoile de
aprovizionare cu carne ale unei legiuni pe un an. Necesitatea de consum se ridica la
5000 de oi, la care se adaugă cca. 100 de cai şi alte animale de tracţiune. Pentru
întreţinerea acestora erau necesare cca. 1000 de ha de teren de păşune
1247
.
Efectivele Daciei mult mai numeroase, formate de la mijlocul secolului II din
două legiuni şi numeroase trupe auxiliare au solicitat în bună măsură şi efortul
populaţiei locale pentru asigurarea nevoilor de aprovizionare ale armatei staţionate
în provincie
1248
. Ele sunt evaluate la cca. 55.700 de soldaţi după mijlocul secolului
II p. Chr. (Dacia Porolissensis = 22.000; Dacia Apulensis = 21.000; Dacia
Malvensis = 12.700 soldaţi)
1249
. În sectorul de sud-vest al Daciei, în secolul II
efectivele militare presupuse se apreciază la cca. 6.000 de soldaţi cu câteva efective
din legiunea a VII-a Claudia şi a XIII-a Gemina.
Câteva concluzii generale
. În analiza întreprinsă asupra resturilor osteologice
descoperite atât în mediul dacic, dar şi în cel roman, Al. Gudea
1250
observa o
schimbare chiar a mentalităţii în consumul de carne, fiind preferate animalele
crescute în gospodarii. Pentru mediul dacic, speciile domestice de suine şi ovine,
caprine dovedesc o primordialitate în consum, pe când în epoca romană pe primele
locuri se află bovinele urmate, ca număr, tot de ovine, caprine
1251
.
Un alt aspect interesant privea în mod deosebit creşterea taliei animalelor,
ceea ce evidenţia o evoluţie în producţia acestor animale, mai ales la bovine şi
ovine, caprine, privind calitatea pieilor ce urmau să fie prelucrate şi a calităţii lânii,
lucru determinat de importul unor rase romane, care au înlocuit pe cele dacice sau
chiar au dus la modificarea morfologică a unor specii noi
1252
.
Condiţiile de mediu, existenţa păşunilor, a surselor de sare, toate la un loc,
alături de posibilitatea de deplasare a turmelor prin transhumanţă în interiorul unei
provincii sau dimpotrivă în afara ei spre alte provincii limitrofe, au contribuit în
mod decisiv la crearea unei activităţii de creştere a vitelor în sectorul Dunării de Jos.
1246
Benea 2010 c, p. 45–74.
1247
von Petrikovits 1979, p. 220–221.
1248
Gudea 2008, 88–90.
1249
Gudea 2005, p. 211–263.
1250
Gudea 2008, p. 95–97.
1251
Gudea 2007, passim.
1252
Gudea 2008, p. 97.