Istoria Banatului Antichitatea

232 / 530

231
O relaţie directă între P. Ael. Antipater şi păşunile Daciei se poate face
indirect. Unul din cei trei fii ai lui P. Aelius Antipater, P. Aelius Genialis apare
amintit într-o inscripţie de la Apulum, având între alte magistraturi şi calitatea de
patronus al colegiului centonarilor 1222, ceea ce explică un interes pentru lumea
crescătorilor de oi (dacă nu cumva erau chiar ale sale), pentru procurarea lânii în
vederea producerii postavurilor. Aşa se face că prezenţa în zonă a unui sclav al
familiei nu este întâmplătoare1223.
La Tibiscum a fost identificat în ultimii ani şi un punct vamal din care este
cunoscut până în prezent doar un servus vilicus, Hermes1224 .
2. Un alt centru de taxare a păşunatului trebuie să fi fost la Micia unde
P. Aelius Marus1225 în calitate de Conductor Pascuui et Salinarum deci arendaş al
păşunilor şi a salinelor este personajul cel mai cunoscut atestat printr-o inscripţie
descoperită. La Micia, altarul votiv pentru Silvanus a fost ridicat de un libert al său,
P. Aelius Euphorus1226. Monumentul nu permite o datare precisă, dar invocarea
divinităţii sugerează apropierea de domeniul de activitate privind păşunile şi pădurile.
Într-o altă inscripţie provenind tot de la Micia, P. Aelius Euphorus ridică
pentru sănătatea sa şi a lor săi un templu lui Deus Invictus , epitet al lui Mithras, Sol
Invictus1227. Deducem astfel că P. Ael. Euphorus era şeful filialei de percepere a
taxelor pentru animale, care, probabil, în drumul lor spre Munţii Poiana Rusca sau
spre Munţii Apuseni treceau prin această zonă?
Publius Aelius Marus deţine o calitate nouă, alături de cea de arendaş al
salinelor, pe cea de arendaş al păşunilor, lucru neîntâlnit în alte epigrafe într-o
astfel de asociere. Această din urmă calitate comportă o discuţie aparte şi probabil
că se referă la un anumit statut nou al păşunilor alpine, din epoca Severilor sau
chiar anterior acestei date1228. Despre P. Aelius Marus nu deţinem informaţii
privind sediul său la Apulum, dar mărturiile epigrafice din teritoriu argumentează
poziţia unor filiale ale sale la: Micia, Tibiscum, Porolissum Domneşti–Ilişua .
Fiecare sunt, probabil şi sediul unor depozite de sare (salarium ), de concentrare a
zăcământului în vederea comercializării sale, dar în acelaşi timp şi un loc în care
avea loc taxarea turmelor de animale înainte de urcarea în zonele alpine.
La Micia este amintit printr-o inscripţie un colegiu de Cultores Hercul(is) 1229,
conduşi de doi magistri: Lucilius Felix şi Domitius Herculanus, doi liberţi, fapt ce
argumentează existenţa unui templu dedicat acestei divinităţi, chiar dacă acesta nu
1222 CIL III, 1208, Daicoviciu, Piso 1977, p. 75–78.
1223 De la Tibiscum provin şi alte monumente închinate lui Hercule refolosite în biserica
medievală din centrul oraşului.
1224 Piso, Benea 1999, p. 91–107.
1225 IDR,III, 3, 119, Micia ; vezi şi Balla 1979, passim.
1226 IDR,III, 3, 119, Micia: -/mestico-/ P. (ublius) Aelius Euph/o/-/rus pro. salute.
P (ubli).Ael(i) / Mari.con-/ductoris./ Pascui et Sa-/linar(um). l(ibens). v(otum) v(ovit).
1227 IDR, III, 3, 49: Deo/Invicto /P. Ael Euph-/orus pro/ salute sua et suorum/ templum a solo /fecit .
1228 Benea 2007 c, p. 91–114; Dana, Zăgrean, 2013, p. 27–36.
1229 IDR, III, 3 ,73.