238 / 530
237
despre galeriile miniere din Dacia, cu excepţia celor de la Alburnus Maior şi în
mică măsură de la Moldova Nouă. Instalaţiile de reducere a minereului de fier, mai
ales cele din Munţii Şurianu dovedesc exploatarea resurselor minerale în adâncime.
Recensământul teritoriului (
centuriatio
) şi al populaţiei găsite în provincie au
avut loc în primii ani după cucerirea Daciei, în anii 106/107, fiecare lot de pământ
fiind integrat destinaţiei sale. În acest context, formarea unui district minier a urmat
aceeaşi procedură. Despre posibilitatea organizării unui district minier în sud-vestul
Daciei putem doar să presupunem, în principal datorită resurselor minerale bogate
existente şi, apoi, a nevoilor imediate datorate urmărilor războaielor care au implicat o
cantitate mare de metal pentru arme, echipament de tot felul etc.
Aşa s-ar explica prezenţa, destul de repede în primii ani, a unor detaşamente
din legiunea IIII-a Flavia în zonele miniere din Banat. Primele ştampile ale legiunii
a IIII-a Flavia Felix în mediul civil, care provin din Banat au fost descoperite la
Rudăria (Eftimie Murgu) şi Bocşa Română
1259
. Nu deţinem în acest moment prea
multe informaţii privind modul de organizare. De aceea, ne-am propus reanalizarea
întregului material epigrafic şi arheologic cunoscut care a condus la concluzia
existenţei în această zonă a unui
district minier
1260
.
Spre deosebire de zona Munţilor Apuseni unde la exploatările aurifere de la
Alburnus Maior informaţiile sunt concludente, nu deţinem informaţii privind existenţa
unor districte miniere
1261
.
Certă din punct de vedere epigrafic este existenţa unui district minier al
exploatării aurului aproximativ între râurile Mureş şi Arieş, fiind denumit în termeni
moderni Cadrilaterul aurifer transilvan
1262
. Sediul central al districtului minier a
fost la
Ampelum.
În acest areal sunt documentate mai multe elemente de populaţie
colonizată, în primul rând greci şi orientali, illiro-dalmatini (
pirustae, baridustae,
sardeates, maniates
etc.) şi, mai nou, se pare şi traci
1263
. Administrarea districtului
minier s-a aflat în timpul împăratului Traian sub conducerea unor sclavi imperiali.
Ulterior, informaţiile epigrafice menţionează câţiva liberţi cu calitatea de
procuratores.
Din timpul împăraţilor Hadrian-Antoninus Pius la conducerea exploatărilor aurifere
sunt numiţi
procuratores Aurariarum
de rang equestru
1264
.
În orice caz, importanţa liberţilor ca personal tehnic este mare în structura
socială a districtului minier. În alte domenii ale mineritului, informaţiile despre
Dacia sunt deocamdată lacunare. Şi totuşi, credem că se pot evidenţia mai multe
zone având caracterul de district minier.
1259
Benea 1983, cu bibliografia până la acea dată.
1260
Benea 2008 c, p. 24.
1261
Literatura de specialitate românească a analizat puţin problematica mineritului sub aspectul
organizării şi cu atât mai puţin cea a districtelor miniere. Organizarea exploatărilor miniere din Dacia
a format obiectul unei părţi din lucrarea de sinteză a lui V. Wollmann, care cu acribia recunoscută a
analizat şi interpretat corect întreaga bază informaţională cunoscută până la nivelul anului 1996, dată
la care s-au adunat prea puţine informaţii noi epigrafice, dar destul de importante descoperiri
arheologice (Wollmann 1996). O serie de cercetări noi au apărut mai ales, prin studierea necropolelor
de la Alburnus Maior.
1262
Wollmann 1996, p. 83.
1263
Wollmann 1996, p. 159–171.
1264
Macrea 1969, p. 298–302; Wollmann 1996, p. 232–233.