227 / 530
226
romană. Alexandru Gudea a constatat chiar prezenţa unor animale care aparţin unor
rase mixte de animale
1197
, dovadă a interesului avut de provinciali pentru producţia
animalieră cu toate resursele ei.
ORGANIZAREA PĂŞUNATULUI ÎN PROVINCIA DACIA
Terenurile pe care se aflau păşunile ocupau o suprafaţă importantă din întreg
teritoriul provinciei Dacia format din zone montane, de podiş sau colinare, chiar
zone mlăştinoase aflate în centrul podişului transilvan, zonele sud-carpatine, sau
din sud-vestul provinciei erau incluse în acelaşi sistem de centuriaţie, similar cu cel
al terenului agricol în sine.
Păşunile provinciei puteau astfel fi folosite atât de civili, cât şi de armată, cu
diferenţa ca armata era scutită de impozit în acest sens. Dimensiunile acestor
terenuri nu sunt până acum precizate
1198
. Este evident faptul, că în acest caz, nu se
poate vorbi de o transhumanţă, ci de folosirea unor terenuri, izlazuri etc., apropiate
de fiecare castru anume. Care erau obligaţiile armatei în acest sens nu putem afirma
nimic concret. Păşunile alpine erau favorabile unei transhumanţe în cazul unor
proprietari de turme mari.
Din
ager publicus
,
un
teritoriu clar precizat ca suprafaţă a fost asignat
coloniştilor care au întemeiat o
colonia
Ulpia Traiana în timpul lui Traian, denumit
astfel
ager adsignatus
1199
.
În plus, este cunoscut faptul că anumite terenuri de
păşunat din teritoriul unui oraş puteau fi cumpărate de oraşele respective devenind
păşuni particulare
.
Descoperirile de resturi osteologice în toate mediile provinciale ale Daciei
dovedesc preocupări pentru creşterea vitelor
1200
, tocmai datorită consumului mare
solicitat de populaţie. Cercetările efectuate în diferite complexe arheologice au
demonstrat faptul că în alimentaţie în general, locul cel mai important îl deţineau
animalele mari (bovinele) urmate de ovine, caprine şi suine etc.
În aceste cazuri, trebuie să presupunem că o importanţă economică restrânsă
o avea creşterea vitelor pe lângă fiecare comunitate, o valoare de subzistenţă nu
numai pentru aşezarea respectivă, ci şi pentru plata obligaţiilor faţă de stat sau
annona militaris
. În acest caz, chiar legislaţia romană favoriza păşunatul turmelor
mici, care nici nu erau taxate în unele cazuri.
În cazul Daciei, deşi se vorbeşte mult de transhumanţă pentru analiza, mai
ales, a habitatului în secolele ce au urmat existenţei provinciei romane, este greu de
stabilit sau reconstituit această activitate. Una din mărturiile epigrafice care oferă
cele mai substanţiale informaţii privind modul în care statul a organizat păşunatul
1197
Gudea 2008, passim; vezi Benea 2010 c, p.45–74.
1198
Vezi Petrikovits 1979, p. 229–243.
1199
Chouquer, Favory 2006, 26; Benea 2007 c, p. 91–114.
1200
Gudea 2008, passim.