225 / 530
224
mic de
villae rusticae
dezvelite arheologic până acum ne obligă să atribuim totuşi
un loc important producţiei fermelor rurale în cadrul provinciei. În acest context şi
aşezările rurale locale au deţinut o oarecare pondere în creşterea animalelor şi a
practicării păstoritului antic. Arheologic deţinem, însă, puţine argumente în acest sens.
În antichitate, se presupune că existau şi erau cunoscute trei tipuri de trans-
humanţă:
ascendentă
(de urcarea vara a turmelor de ovine, caprine sau animale
mari, la munte);
descendentă
(de aducerea a turmelor în câmpie toamna pentru iernat);
şi
transhumanţa mixtă
practicată de locuitorii aşezărilor de la poalele muntelui care
îşi duceau vitele vara la păşunat pentru ca pe durata iernii ele sa fie îngrijite în
stabilimentele de pe lângă gospodării
1190
.
Desigur, modalităţi de organizare a păşunatului modern românesc nu pot fi
mult diferenţiate de cele din antichitate, cu toate modificările constatate în decursul
timpului. Ele apar mai diversificate decât cele amintite mai sus, mai simple de către
Brun pentru provincia Gallia Narbonensis.
Pentru o transhumanţă la distanţe mari problema este mai complicată în
aducerea unor argumente
pro
- sau
contra
.
Indirect, mă gândesc totuşi la o informaţie literară de multe ori invocată de
literatura de specialitate românească în legătură cu tratatele de pace încheiate de
Marcus Aurelius după războaiele marcomanice cu diferite seminţii barbare, fără a
se remarca o legătură cu ocupaţiile de bază ale celor două seminţii barbare
sarmatice, altele decât cele legate de războaie.
Pasajul este cunoscut într-un singur izvor literar, la Dio Cassius, LXXI, 19, 2:
„...
le-a îngăduit
(sarmaţilor iazigi)
însă să facă negoţ cu roxolanii prin teritoriul
Daciei ori de câte ori guvernatorul acestei provincii le va da voie...
”
.
Putem interpreta pasajul în discuţie ca o formă de manifestare a trans-
humanţei?
1191
Trecerile sarmaţilor iazigi cu turmele lor aveau loc doar cu aprobarea
guvernatorului provinciei
1192
, ceea ce nu excludea regularitatea desfăşurării lor, ci
doar
un control impus de Statul Roman asupra acestor mişcări de populaţie
.
Desigur, nu vom putea afla niciodată cum aveau loc astfel de treceri ale turmelor
de animale ale barbarilor prin provincia Dacia.
Ele trebuie să fi existat şi anterior,
din moment ce izvorul antic le menţionează ca o realitate a tratatului de pace
încheiat cu Imperiul
. Cum s-a desfăşurat procedura înainte de războaiele marco-
manice? Trebuie să presupunem că autorităţile romane au dat aprobări locale, în
punctele de trecere dintre Dacia şi
barbaricum
pentru sarmaţii care treceau prin
provincie înspre est spre teritoriile locuite de sarmaţii roxolani.
Noua dispoziţie menţionată de Dio Cassius trebuie privită ca o restricţionare
a drepturilor anterioare avute de sarmaţii iazigi.
1190
Brun 1996, 32. Acest fenomen se păstrează până în zilele noastre.
1191
Benea 2010 c, p. 55–60.
1192
Cassius Dio, LXXI, 19, 1; LXVIII, 10.