167 / 530
166
anului 160. Arheologic, în spaţiul retic acest lucru a putut fi observat mai ales
dinainte de izbucnirea războaielor marcomanice, când s-au constatat asemenea
lucrări de întărire a valului cu unele amenajări.
Situaţia din Raetia este analogă în bună măsură cu ceea ce se întâmplă în sud-
vestul Daciei. Prima etapă în procesul de organizare este
valul I de pământ,
cel
mai estic
aproape lipit de aliniamentul Lederata–Tibiscum, care porneşte din
preajma Dunării până la cursul râului Timiş sugerând controlul roman asupra
teritoriului în discuţie
852
. Distanţa mică între linia de castre şi valul de pământ I
denotă că era apărat de castrele de pe linia
Lederata–Tibiscum
, dar unde rolul
principal îl deţinea fortificaţia de Berzobis a legiunii a IIII-a Flavia Felix. Întinderea
valului doar pe segmentul cuprins între Dunăre şi până la râul Mureş, argumentează
supoziţia noastră. Ea trebuie să reprezinte
forma
cea mai timpurie de apărare a
acestui sector de provincie. Valul de pământ a fost ridicat tocmai pentru a delimita
spaţiul provinciei de câmpia întinsă, în parte mlăştinoasă, constatată nelocuită la
aceea dată. Deşi deocamdată lipsesc cercetări arheologice pe acest val datarea sa
trebuie să fie timpurie, în epoca de început a Daciei Romane. Deosebirea dintre
fortificaţia lineară din Raetia şi Dacia constă în aceea că linia defensivă de castre
Lederata–Tibiscum din Dacia şi cea care a existat în Raetia în faţa liniei Dunării,
prima este mult mai apropiată de val şi şanţ de doar câţiva kilometri, ceea ce nu a
permis amplasarea unor fortificaţii în acest spaţiu. În orice caz, arheologic ele nu
au fost identificate până acum.
Valul de pământ II
a fost construit la cca. 18–25 km de valul de pământ I
având aceeaşi orientare sud-nord, dar depăşind linia râului Mureş şi apoi continuând în
Crişana de unde în faţa nord-vestului Daciei era orientat spre câmpia Pannoniei.
Cercetările arheologice româneşti sub forma celor 4 sondaje au adus câteva informaţii
importante pentru înţelegerea acestui de fortificaţii lineare, care se pot rezumativ
prezenta astfel:
1.
Structura valului constatată apare ca o fortificare cu un
val
întărit pe ambele
părţi ale lui cu unul sau mai multe şanţuri (vezi Covăşânţ, Giarmata, Dumbrăviţa).
Dispunerea lor spre est este aleatorie, dar determinată probabil de condiţiile naturale
din sectorul respectiv. O particularitate o reprezintă cele trei şanţuri în forma de
U
de la Covăsânţ, pentru care nu există decât următoarea explicaţie: ele reprezintă
sau
o etapă timpurie pentru care nu avem nici o dovadă
sau
ele au constituit o
întărire a sistemului de apărare dinspre est, care se încheie cu un şanţ, la fel ca şi
cel de pe latura de vest. Diferenţierile constatate pe traseul valului median sub
aspectul numărului de şanţuri, al poziţiei lor la est sau vest de val, cu dimensiuni
diferite ar putea avea o explicaţie în faptul că fiecare tronson a fost construit în
medii geografice diferite cu anumite particularităţi ale terenului în antichitate.
Topografii militari romani au putut folosi aceste elemente în funcţie de necesităţile
852
Am denumit astfel aceste valuri în funcţie de poziţia lor constatată faţă de linia de apărare
Lederata–Tibiscum.