162 / 530
161
Este posibilă în acest moment o departajare cronologică între aceste două
sisteme defensive?
Cum menţionam mai sus, cercetările întreprinse până acum în Ungaria şi
Serbia au adus argumente importante în atribuirea acestor sisteme defensive ca
având o structură romană. În majoritatea cazurilor, literatura de specialitate atribuie
datarea şi atribuirea lor epocii constantiniene, deci secolului IV.
Sistemul defensiv se compune, de regulă, dintr-un
val
având dispus pe ambele
laturi câte
unul
sau
mai multe şanţuri
. În prezent, existenţa a două şanţuri pe
ambele laturi ale unui val este deformată în bună măsură de situaţia uneori vizibilă
la suprafaţa terenului mult aplatizat faţă de antichitate. Lipsa unor sondaje de mai
mare amploare întreprinse de-a lungul acestor sisteme de fortificaţii poate produce
confuzii din cel puţin un punct de vedere şi anume existenţa, fie la
vest
, fie la
est
de
val, a unui drum care permitea accesul la val şi în eventualele puncte fortificate
neconstatate încă pe teren (din lipsa unor săpături sistematice pe valuri). O analogie
în acest sens o oferă valul lui Antoninus Pius din Britannia sau la cel din sudul
Dobrogei tot din timpul aceluiaşi împărat, ca să nu cităm decât valurile cu palisadă
de lemn.
Primul sistem defensiv format din val şi şanţ
(în opinia noastră –
cel mai
estic aproape lipit de aliniamentul Lederata–Tibiscum
) porneşte de la Dunăre,
din dreptul localităţii Banatska Palanka, înaintează spre nord, paralel cu linia
Lederata–Berzobis (prin localităţile de azi Jamul Mic, Jamul Mare, Butin, Berecuţa,
Birda, Stamora Română, Sacoşul Turcesc, Ianova, Bencecu de Sus, Remetea Mică)
şi, se opreşte pe râul Mureş, în apropierea localităţii moderne Neudorf.
Pe traseul acestui val, nici pe teritoriul românesc, dar nici pe cel al Serbiei nu
au fost întreprinse, până acum nici un fel de săpături arheologice. Implicit, nu
deţinem nici un fel de date cronologice precise. Valul este amplasat chiar în faţa
liniei defensive Lederata–Tibiscum şi apare dependent de aceasta. Pe traseul
acestei fortificaţii la noi nu au fost întreprinse până acum cercetări arheologice sub
formă de sondaje, decât anumite cercetări de teren.
La vest de acest val, pornind tot de la Dunăre este un
al doilea sistem
defensiv format din val şi şanţ
. El este amplasat la o distanţă mică, de primul val,
circa 18–25 km. spre vest (fig. 22).
Sistemul defensiv porneşte din punctul Cuvin, merge până la Alibunar (cu o
întrerupere în zona mlăştinoasă), Vârşeţ, de unde continuă pe teritoriul românesc la
Pădureni, Timişoara, Cerneteaz, Pişchia, Fibiş, depăşind râul Mureş şi continuând
până la Sâmbăteni, Covăsânţ etc. Pe traseul acestui sistem defensiv median de pe
teritoriul Banatului s-au efectuat mai multe sondaje arheologice, este adevărat la
intervale mari de timp şi recent încă unul pe traseul autostrăzii Timişoara–Arad (ale
cărui rezultate sunt în parte încă inedite).
a.
Cercetările întreprinse în punctul
Covăsânţ
(jud. Arad) au stabilit existenţa
unui val (lat la baza de 12,60 m) cu trei şanţuri în forma de
U
îndreptate spre est,
dispuse la distanţe relativ egale cu o lăţime de 5–6 m şi o adâncime 1,70–2,80 m.
Adâncimea se accentuează la fiecare şanţ de la val spre vest, după cum urmează: