Istoria Banatului Antichitatea

166 / 530

165
secolele IV–VI p. Chr.846. Nu se menţionează alte elemente de datare. Nu au fost
descoperite alte urme de fortificaţie.
Cele patru sondaje efectuate la Covăsânţ, Pişchia, Dumbrăviţa şi Giarmata au
elemente comune847, dar şi particularităţi, deşi sunt amplasate pe acelaşi val.
Comună este aproximativ lăţimea valului în cea mai mare parte aplatizat (datorită
lucrărilor agricole curente), şanţurile în formă de ic. Trebuie de asemenea făcută
observaţia că în segmentul dezvelit de la Dumbrăviţa există elemente de palisadă
prin amprenta de bârna dispusă longitudinal şi o alta bârnă verticală. Mult mai
concludent apare în ultimul sondaj de la km 44,800 locul palisadei pe panta exterioară
a valului, unde canalul săpat în val pentru fixarea palisadei a fost interpretat iniţial
ca şanţ de apărare. Prezenţa urmelor de palisadă din lemn pe panta exterioară a
valului, amplasată spre vest, dovedeşte în chip evident ca sistemul defensiv al
valului era orientat spre vest şi nu spre est cum se crede! Maniera de construcţie
este evident romană, cunoscută epocii Principatului, prezentă la orice fortificaţie
de acest fel.
În acest caz, ar însemna că linia defensivă Lederata–Tibiscum s-a menţinut
într-o formă sau alta, adică printr-o fortificaţie sau mai multe de pe acest sector,
care au existat asigurând prezenţa unor efective militare de supraveghere. În sfârşit,
ar trebui să presupunem că, poate, la Cuvin trebuie să fi existat o fortificaţie
romană, care apăra zona, din care pornea efectiv valul roman848.
Lucrări similare de creare a unui limes în faţa Dunării în barbaricum într-o
zonă terestră se constată în cazul limesului retic în faţa Dunării, iniţiate destul de
timpuriu (se pare, încă din timpul lui Domiţian, dar concludent din cea a lui Traian)
în ideea de unificare a terminalului limesului Germania superior de pe râul Neckar cu
cel al Raetiei, avansat în teren faţă de linia Dunării idee care s-a dezvoltat în timp.
Cronologic, această formă de apărare s-a conturat în timp, între domniile lui Traian-
Antoninus Pius, după cum a demonstrat recent C.S. Sommer849. În acest caz, linia
defensivă a valului în barbaricum a avansat faţă de linia de castre de pe Dunăre.
Evoluţia fortificării valului a cunoscut patru mari etape de la valul de pământ
simplu, întărit apoi cu gard, palisadă, turnuri de observaţie din lemn, ulterior refăcute
cu zid de piatră850. O serie de fortificaţii mici sub formă de burguri au întărit cu
timpul acest sistem de fortificaţie lineară din val cu şanţuri în faţă (spre nord deci),
care a fost avansat pe linia Bobingen–Gunzenhausen–Eining851. Modul de organizare a
sistemului defensiv roman în faţa Raetiei se încadrează într-o suită largă de măsuri
efectuate de autorităţile romane în vederea apărării provinciilor din zona europeană
a Imperiului Roman. Poate, iniţiate chiar cu ocazia pregătirilor pentru războaiele cu
dacii, ele au devenit evidente odată cu domnia lui Antoninus Pius, undeva în jurul
846Micle et al. 2011, p. 77; Bozu, Bozu 2014, p. 9–26.
847 Nu ne putem referi la sondajul de la Pişchia ne având nici imagine.
848 Ðorđević 1996, passim.
849 Sommer 2011, p. 137–180.
850 Sommer 2011, p. 138–140.
851 Sommer 2011, p. 175.