169 / 530
168
Freidorf–Timişoara
, o aşezare complexă cu două faze de locuire, prima se
datează la sfârşitul secolului II – începutul celui următor, caracterizată prin fibule,
fragmente mici de
terra sigillata
ceramică roşie romană, alături de ceramică dacică
lucrată cu mâna etc., urmată de o a doua etapă de locuire databilă în secolul IV
858
.
Investigaţia arheologică nu a reuşit în nici una din aceste aşezări să epuizeze
întregul arealul locuit, ceea ce îngreunează mult concluziile privind habitatul din
siturile respective. În cele trei cazuri, amplasarea lor în imediata apropiere a valului
sugerează o relaţie directă cu această linie defensivă, atât în sens economic, cât şi
politic. Datarea apropiată a locuirilor este un element important credem, pentru a
vedea apariţia lor legată de existenţa valului cu şanţ. Desigur, deocamdată doar în
zona oraşului Timişoara s-a putut sesiza această situaţie în mod clar. Acest lucru ne
determină să apreciem datarea sistemului defensiv cu
valul median
în timpul
Provinciei, înspre a doua jumătate secolului II – începutul secolului III
859
.
Suntem conştienţi de faptul că argumentaţia noastră este puţină în acest moment
pentru încadrarea cronologică a valului median în secolele II–III, dar această
soluţie apare ca singura posibilă.
Avem în vedere şi un alt aspect de natură militară, determinat de războaiele
cu dacii menţionate în timpul lui Antoninus Pius. În urma acestor evenimente a
avut loc retragerea din Dacia a cel puţin 10 trupe auxiliare care au fost transferate
în provinciile Moesia Superior şi Moesia Inferior, în bună măsură datorită unor
evenimente militare cu barbarii pe linia Dunării
860
.
Dacă construirea valului median amplasat exact la limita mlaştinilor poate
reprezintă una din măsurile iniţiate de Antoninus Pius, care vor premerge marile
evenimente legate de războaiele marcomanice, este greu de spus, dar nu poate fi cu
totul exclus.
Un alt argument pentru datarea
valului median
în timpul Provinciei şi la
mijlocul secolului II, ar fi faptul că, în timpul războaielor marcomanice, unirea
Daciei cu Moesia Superior în timpul legatului
M. Claudius Fronto
, a reprezentat
prima posibilitate de apărare comună. Probabil acum a avut loc construirea unor
segmente de val în această zonă, dispuse oblic faţă de zona de mlaştină (în sectorul
de nord-vest al Banatului). Construirea acestui sistem defensiv ar putea fi tot aşa de
bine şi urmarea războaielor marcomanice. Cele trei aşezări autohtone din preajma
Timişoarei, databile încă în secolul II, demonstrează acest lucru.
Prezenţa
primului val
, cel dinspre est, ar putea reprezenta amenajare
defensivă gândită în epoca lui Traian, poate mai de grabă de la împăratul
Hadrian, în condiţiile retragerii unui număr important de trupe pe alte fronturi
(a
legiunii a IIII-a Flavia Felix, la sud de Dunăre), a unor trupe auxiliare în războiul
858
Benea 1996, p. 147–148.
859
În Raetia situaţia este sensibil diferită în teritoriul cuprins între linia Dunării şi linia
avansată a valului apare cu timpul secolului II apare o densă locuire rurală romană protejată de cele
două linii de fortificaţii. În Dacia, urmele de locuire rurală apar spre sfârşitul secolului II,
dar
amplasate în faţa valului median
(vezi Sommer 2011, p. 161, fig. 13).
860
Benea 2009, p. 65–80.