151 / 530
150
pe două rânduri, care a înlocuit palisada de lemn a incintei. Lăţimea zidului este de
1,25 m
757
. Turnurile porţilor au fost „îmbrăcate” în zidul din piatră. Acest lucru a
putut fi observat la turnul de nord al porţii de est, unde
pereţii turnului din piatră
au înglobat pur şi simplu la colţuri fostele bârne de susţinere a turnului din faza
anterioară.
Castrul avea colţurile rotunjite. La porţile de sud, est şi nord
758
se constată
turnuri pătrate, uşor avansate faţă de linia incintei. Cele două şanţuri de apărare se
menţin. Din construcţiile interioare a fost identificată poziţia barăcilor din
praetentura dextra
observate printr-o secţiune magistrală executată în anul 1989.
Ele erau orientate pe direcţia est-vest:
baraca 1
aflată în imediata apropiere de
via
sagularis
(cu o lăţime de 7,15 m), urmată de o stradelă de 1,00 m, apoi
baraca 2
(lată de 7,50 m), urmată de o stradelă lată de 2,75 m şi
baraca 3
(lată de 6,20 m).
Lungimea acestor barăci o apreciem în jur de 42 m. Drumurile principale din castru
aveau o lăţime cuprinsă între 3,90–4,50 m (fig. 15).
Castrul cu incintă din piatră face parte din categoria fortificaţiilor timpurii
caracteristice epocii lui Traian–Hadrian. Unitatea militară care a staţionat aici este
tot
cohors I Thracum Sagittariorum.
Castrul de pământ (III)
a fost identificat la sud de castrul mic din piatră
(II/2), cu un
agger
lat la bază de 6,25 m. În faţa agerului sunt două şanţuri de
apărare: primul lat de 2,50 m şi adânc de 1,00 m (de la nivelul solului antic de
călcare), la 2,00 m de acesta un al doilea şanţ lat de 2,20 m şi adânc de 0,90 m.
Acesta din urmă se află la 0,80 m de sistemul defensiv exterior al castrului mic din
piatră (II/2), ale cărui şanţuri de apărare au fost practic dezafectate după ridicarea
incintei în piatră. Prin aceasta apare un reper cronologic important de datare a
acestor fortificaţii cândva în timpul împăratului Hadrian
759
.
Unitatea militară
, care a staţionat în această fortificaţie trebuie să fi fost
palmyreni sagittari
atestaţi prin mai multe diplome militare deja în anul 120.
Sediul lor în castrul III, trebuie să fi durat două, poate trei decenii, prilej cu care au
ridicat în preajma thermelor mari de la Tibiscum, un mic complex de băi din păcate
păstrat doar parţial şi unde ştampilele lor (
NPT
în ligatură) apar asociate cu cele ale
lui
CIS
(cohors I Sagittariorum).
Castrul mare de la Tibiscum
(IV). Încă din timpul domniei lui Antoninus
Pius (între anii 144–155) apar indicii ale unor atacuri asupra provinciei
760
. După
trecerea evenimentelor sau chiar mai înainte, în Dacia a fost adus un corp expediţionar
de
mauri equites
din care un detaşament a fost aşezat la Tibiscum. În acest
moment începe aici construirea unei fortificaţii mari. Acest lucru s-a realizat prin
prelungirea
laturii de est
de la colţul de sud-est al castrului mic, cu peste 100 m
(din întreaga latură se păstrează actualmente doar 230 m, restul fiind distrus de
757
Eronat la noi 3,25 m dintr-o eroare de tehnoredactare la Benea Bona 1994, p. 33.
758
Poarta de vest nu a fost cercetată. La poarta de nord a fost dezvelit turnul de vest al porţii
castrului mic (II/2) aflat practic în structura turnului de est al castrului mare, după cum vom vedea în
continuare.
759
Benea, Bona 1994, p. 37.
760
SHA,
Vita Antoninii Pii
, 5, 4.