253 / 414
253
DAICOVICIU, CONSTANTIN
(1martie 1898,
Căvăran
, azi
Constantin Daicoviciu,
jud. Caraş-Severin
– 27 mai 1973, Cluj), istoric şi
arheolog
Membru titular – 2 iulie 1955
(membru corespondent – 2 noiembrie 1948)
Preşedinte al Secţiei de știinţe istorice
(1959–1963)
Studii liceale la Lugoj şi Caransebeş
şi
universitare (Facultatea de Litere) la Cluj (1918–
1922), unde a obţinut licenţa în filologie clasică.
Încă din 1921 a fost numit practicant la Institutul
de Arheologie şi Numismatică al Universităţii din
Cluj. Între 1925 şi 1927 a fost bursier la Şcoala
Română din Roma, iar din 1928 asistent la
Catedra de istorie antică a Universităţii din Cluj.
În acelaşi an a obţinut şi titlul de doctor în istorie
antică şi arheologie, iar patru ani mai târziu
titlul de doctor docent. În 1932 a fost numit
conferenţiar de antichităţi şi epigrafie, iar în
1938 profesor titular la Catedra de arheologie şi
preistorie a Universităţii din Cluj, al cărei rector a
fost între 1956 şi 1968; director al Institutului de
Studii Clasice (din 1949), al Institutului de Istorie
din Cluj încă de la înfiinţare (1949) şi director
al Muzeului de Istorie a Transilvaniei (1945–
1973). A fost iniţiatorul unor publicaţii de profil:
„Acta Musei Napocensis”, „Anuarul Comisiunii
Monumentelor Istorice. Secţiunea pentru
Transilvania”, „Anuarul Institutului de Studii
Clasice”; secretar al Comisiei Monumentelor
Istorice, Secţia pentru Transilvania (1921–
1940). Paralel cu activitatea didactică, a
desfăşurat o bogată muncă de cercetare pe
teren: la Sarmizegetusa (Ulpia Traiana) (1924–
1936), la castrul roman de la Veţel (Micia) şi în
Banat, la Moigrad (Porolissum) (1937–1938)
etc. Începând cu aceeaşi perioadă şi-a îndreptat
atenţia spre studiul civilizaţiei dacice: în 1939
a iniţiat săpăturile de la Căpâlna, iar din 1942
a preluat conducerea şantierului arheologic de
la cetăţile dacice din Munţii Orăştie, reuşind
scoaterea la lumină a cetăţilor de la Blidaru,
Piatra Roşie, Grădiştea Muncelului. Rezultatele
investigaţiilor sale s-au concretizat în peste 200
de cărţi, studii, articole, rapoarte şi comunicări:
Micia I. Cercetări asupra castrului
(1931);
Monumente inedite din Dacia
(1931);
La première
division de la Dacie
(1934);
Problema numărului
geto-dacilor
(1934);
Existămonumente creştine din
Dacia Traiană din sec. II–III?
(1936);
Observaţii
cu privire la noua etimologie a Sarmizegetusei
(1936);
La Transylvanie dans l’Antiquité
(1938);
Sarmizegetusa (Ulpia Traiana)
(1939);
Problema
creştinismului în Dacia. Câteva consideraţii şi
precizări de ordin istorico-arheologic
(1940);
Câteva cuvinte în legătură cu organizaţia Daciei
(1942);
Sarmizegetusa et ses environs
(1944);
Aşezările dacice dinMunţii Orăştie
(1951);
Cetatea
dacică de la Piatra Roşie. Monografie arheologică
(1954);
Dacia liberă şi Dacia traiană. La Dacie libre
et la Dacie Romaine
(1964);
Severus Alexander şi
provincia Dacia
(1967);
Dacica. Studii şi articole
privind istoria veche a pământului românesc
(1971);
Romanitatea scitică de la Dunărea de Jos
(1971) ş.a. A acordat o atenţie aparte problemei
continuităţii, privită în întreaga ei complexitate:
convieţuirea dacilor cu romanii, romanizarea
intensă aDaciei şi persistenţamasivă a romanităţii
după retragerea aureliană. Concluziile la care a
ajuns au fost expuse în capitole din lucrările de
sinteză:
Istoria României
;
Istoria Transilvaniei
;
La formation du peuple roumain et de sa langue,
dar şi în studiul
Problema continuităţii în Dacia.
Câteva observaţii şi precizări de ordin
istorico-
arheologic
. A elaborat, în colaborare, o serie de
volume, apărute în străinătate:
Histoire de la
Roumanie
(1970);
Roumanie
(1972). Membru
al Comisiei Arheologice a Academiei de Ştiinţe
Sociale şi Politice (din 1970), membru al
Academiei de Ştiinţe din Viena, al Institutului
Arheologic German din Berlin, al Societăţii Latine
din Paris, al Comitetului Internaţional de Știinţe
Istorice. Laureat al Premiului de Stat (1950) și al
Premiului „Herder” (1968).