254 / 414
254
DENSUŞIANU, ARON (ARON POP)
(19 noiembrie 1837,
Densuş, jud. Hunedoara
–
15 septembrie 1900, Iaşi), istoric literar, poet şi
folclorist
Membru corespondent – 13 septembrie 1877
Studii liceale la Blaj (1852–1860) şi uni-
versitare (Academia de Drept) la Sibiu (1860–
1864). A fost avocat la Făgăraş (1864–1874),
profesor de drept la Universitatea din Bucureşti
(1880), profesor suplinitor (1881–1887) şi defi-
nitiv (din 1887) la Catedra de limbă şi literatură
a Universităţii din Iaşi. S-a numărat printre mem-
brii marcanţi ai Asociaţiunii Transilvane pen-
tru Limba Română şi Cultura Poporului Român
(ASTRA). A colaborat cu articole politice şi de
critică literară, poezii şi traduceri la publicaţii-
le vremii: „Amicul școalei”, „Aurora română”,
„Columna lui Traian”, „Concordia”, „Familia”,
„Federaţiunea”, „Foaie pentru minte, inimă şi
literatură”, „Muza română”, „Revista literară şi
știinţifică”, „Transilvania” etc. Între 1874 şi 1875
a scos la Braşov, împreună cu Teofil Frâncu şi I.
A. Lapedatu, revista „Orientul latin”, iar în 1893,
la Iaşi, cu sprijinul fratelui şi fiului său Nicolae şi
Ovid Densusianu, „Revista critică literară”. A fost
unul dintre primii critici literari români care s-au
consacrat studierii constante a literaturii române
(
Aventuri literare
, 1881;
Cercetări literare
, 1887).
În 1885 a publicat
Istoria limbei şi literaturei ro-
mâne
, considerată drept prima lucrare serios in-
formată de acest gen din cultura noastră, în care
reia unele puncte de vedere afirmate anterior în
sinteza
Regenerarea literaturei
române
(1874)
.
Adept al unei literaturi bazată pe mitologia şi
creaţia populară, a cules şi a publicat poezii po-
pulare, între care o valoroasă variantă a
Mioriţei
.
A scris articole despre poezia populară (
Studie
asupra poesiei populare române
;
Originea doinei
),
despre datinile şi credinţele populare (
De unde
vine mitul Ileana Cosânzeana
;
Refrenul colindelor
;
Din mitologia română
;
Arghir ca mit şi tendinţă
etc.). S-a remarcat şi ca poet, versurile sale fiind
reunite în volumele
Hore oţelite
(1892) şi
Valea
vieţei
(1892); a compus o epopee în 12 cânturi
(
Negriada
, 1879–1884), în care reînvie momen-
tele întemeierii Ţării Româneşti, şi o tragedie în
versuri în 5 acte (
Optum
,
1897). A lăsat tradu-
ceri din Vergiliu (
Eneida
), Horaţiu (
Arta poetică
),
Salustiu (
Războiul iugurtin
), Cicero (
Filipice
),
Dante (
Paradisul pământesc
), Tasso (
Ierusalimul
eliberat
), Leopardi (
La Italia
), Al. Verri (
Nopţile
romane
), Cesar (
De bello gallico
) ş.a.
DENSUŞIANU, NICOLAE (NICOLAE
POP)
(18 aprilie 1846,
Densuş, jud. Hunedoara
–
24 martie 1911, Bucureşti), istoric şi folclorist
Membru corespondent – 6 aprilie 1880
Fratele lui Aron Densuşianu. A urmat
cursurile Colegiului franciscan din Haţeg, ale
gimnaziului din Blaj şi ale Academiei de Drept
din Sibiu (1865–1869), după terminarea cărora
a fost numit „notar suprem” la Făgăraş (1870),
apoi avocat la Braşov (din 1872) şi la Bucureşti
(din 1877). În 1880 l-a suplinit pe I. Bianu
în postul de bibliotecar-arhivar al Bibliotecii
Academiei Române, iar între 1884 şi 1911 a fost
translator şi bibliotecar pe lângă Marele Stat
Major al armatei (
Catalogul bibliotecii Marelui
Stat Major. Ministerul de Război,
1898). Din în-
sărcinarea Academiei Române, în 1878, a făcut
temeinice investigaţii în 16 arhive şi 12 biblioteci
din Transilvania şi Ungaria; a cercetat un mare
număr de documente şi lucrări privitoare la is-
toria românilor în sec. XVII–XVIII; a descoperit,
între altele,
Manifestul de unire cu Biserica Romei
,
operele istorice ale lui Gh. Şincai ş.a. (
Cercetări
istorice în arhivele şi bibliotecile Ungariei şi ale
Transilvaniei
, 1880). În 1884 a publicat cea mai
de seamă lucrare a sa,
Revoluţiunea lui Horia