252 / 414
252
activitate organizatorică, contribuind la înfiinţa-
rea Facultăţii de Teologie din Timişoara, la reor-
ganizarea atelierului de fabricat lumânări şi ate-
lierului tipografic, la construirea de biserici noi,
la refacerea de mănăstiri şi schituri, la pictarea şi
întreţinerea unor biserici şi monumente istorice,
la conservarea patrimoniului cultural, la reorga-
nizarea Episcopiei ortodoxe române cu sediul la
Vârşeţ etc.
Doctor honoris causa
al universităților
din Arad și Timișoara (2003). A fost distins cu
Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Mare
Cruce (2000).
CRISTEA, MIRON (ILIE/ELIE)
(18 iulie 1868, Topliţa, jud. Harghita – 6 martie
1939, Cannes, Franţa), patriarh al Bisericii
Ortodoxe Române
Membru de onoare – 7 iunie 1919
A urmat cursurile Gimnaziului săsesc din
Bistriţa (1879–1883), Liceului Grăniceresc din
Năsăud (1883–1887) şi Institutului Teologic-
Pedagogic din Sibiu (1887–1890). După doi ani
în care a fost învăţător la Orăştie, a urmat filo-
sofia şi filologia la Universitatea din Budapesta
(1891–1895). În 1895 şi-a susţinut teza de doc-
torat în filologie
Viaţa şi opera lui Eminescu
. A
fost pe rând învăţător şi director al şcolii primare
din Orăştie (1890–1891), secretar al consistoriu-
lui arhidiecezan din Sibiu (1895–1902), consilier
la Arhiepiscopia Sibiului (1902–1909). În 1900 a
fost hirotonit diacon; în 1902 a fost călugărit la
mănăstirea Hodoş Bodrog; ieromonah (1903),
protosinghel (1908),
episcop de Caransebeş
(1909–1919), mitropolit primat al României
(1919–1925) şi patriarh (1925–1939), perioadă
în care s-a realizat unificarea bisericească, s-a or-
ganizat Biserica Ortodoxă Română ca Patriarhie,
s-a votat statutul de organizare şi funcţionare al
Bisericii Ortodoxe Române (din 1925). Datorită
strădaniilor sale, în 1921 a reapărut revista
„Biserica Ortodoxă Română”. S-a îngrijit de tra-
ducerea şi tipărirea
Bibliei sinodale
(1936), pre-
cum şi a unor ediţii din
Noul Testament
; a sprijinit
tipărirea de cărţi teologice în Editura Institutului
Biblic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române;
a înfiinţat Seminarul Teologic „Miron Patriarhul”
din Câmpulung (1922) pentru orfanii de război
şi Academia de Muzică Religioasă din Bucureşti
(1927); a contribuit la ridicarea actualului palat
patriarhal, la repictarea Catedralei Patriarhale;
la construirea Așezământului românesc de la
Ierusalim; a ctitorit schitul de lemn de la Topliţa.
A participat la Marea Adunare Naţională de la
Alba Iulia din l Decembrie 1918, numărându-se
apoi printre membrii delegaţiei care a prezen-
tat regelui Ferdinand, la Bucureşti, actul Unirii
Transilvaniei cu România. În 1926 a făcut parte,
alături de principeleNicolae deHohenzollern şi de
Gh. Buzdugan, din Regenţa României, pe timpul
minoratului regelui Mihai; în 1938, 1938–1939,
1939 a fost preşedinte al Consiliului de Miniştri.
A
desfăşurat o intensă activitate publicistică: în
1907 a scos, împreună cu Octavian Goga, „Ţara
noastră”, a editat apoi revistele „Apostolul” şi
„Lumina” (1924); a colaborat cu articole la re-
vistele vremii, în care a publicat cuvântări pas-
torale, sfaturi pentru credincioşi, unele apărute
apoi în broşuri:
Arhiepiscopul şi mitropolitul
Miron Romanul
(1898);
Iconografia şi întocmirile
din internul bisericei răsăritene
(1905);
Catedrala
mitropolitană din Sibiu. Istoricul
zidirii
(1908);
Principii fundamentale pentru organizarea uni-
tară a Bisericii Ortodoxe Române
(1920);
Carte
de rugăciuni pentru tot românul
(1922);
Trei ani
de propovăduire. Pastorale şi cuvântări
(6 vol.,
1923, 1938, 1939);
Cuvântări şi predici ale unui
teolog
,
mai târziu cleric român în ţară sub stăpâ-
nire străină
(2 vol., 1923) ş.a. A publicat cea mai
amplă colecţie paremiologică din folclorul tran-
silvan (
Proverbe
,
maxime
,
asemănări şi idiotisme
,
colectate din graiul românilor din Transilvania
şi Ungaria
, 1901), care conţine peste 3 000 de
texte adunate din întreaga Transilvanie.