250
Estee Lauder din New York, S.U.A., iar din 1990
ca director de cercetare la Diapulse Corporation
of America. Cu o formaţie interdisciplinară, are
preocupări în fizică, biologie, matematică şi fi-
losofia ştiinţei, cu numeroase lucrări publica-
te în reviste internaţionale. Se numără printre
membrii fondatori ai Societăţii Internaţionale de
Biologie Cuantică (Florida, S.U.A.) şi al celei de
Matematică Biologică (San Francisco, S.U.A.). A
izolat pentru prima dată AND-ul din mitocondrie,
lucrare recenzată în „Review of Biochemistry”. A
publicat lucrări în domeniul medicinei, atât de
ordin teoretic (metode de diagnostic pe calcu-
lator), cât şi de tip practic; a utilizat câmpurile
electromagnetice pulsatile, studiind efectul lor
asupra structurii celulare; a descoperit efectul
antioxidant al domeniului vizibil din câmpul
electromagnetic, prin proprietatea luminii verzi
de a neutraliza radicalii liberi („J. Biol. Physics”,
2000) lucrare cu implicaţii medicale semnifi-
cative; a postulat teoretic şi demonstrat expe-
rimental („European Physical Journal”, 2013)
existenţa unor noi tipuri de stări polarizate
pentru macromoleculele biologice. Ele au fost
incluse în discuţiile noului curent din fizica teo-
retică
Localized Exitations in Nonlinear Complex
Systems
şi prezentate la congresele din Sevilia şi
Altea (Spania) şi la Kiev. Editor al unor reviste in-
ternaţionale: „Buletin of Mathematical Biology”,
„Enzimologia”, „Journal of Biological Physics”,
„Physiological Chemistry & Physics”. Activitatea
sa interdisciplinară se vădeşte în preocupările de
filosofia culturii. A publicat volume de eseuri:
Exerciţii de naivitate
(1992);
România, Societate
cu Răspundere Limitată
(1995);
Oglinzile sparte
(1997). Este autorul unui model matematic pen-
tru limbajul filosofic (
A mathematical model for
philosophy
,
Dialogos
, 1998). În domeniul literar
a publicat o serie de volume de proză:
13 me-
tamorfe
(1997);
Literatura, Povestea unei ficţiuni
(1998);
Nedespărţirea de Borges
(2000);
Hearst
II
(2001).
Membru al Uniunii Scriitorilor din
România (din 1997).
COMŞA, GRIGORIE (GHEORGHE)
(13 mai 1889, Comana de Sus, jud. Braşov –
25 mai 1935,
Arad
), episcop ortodox
Membru de onoare – 28 mai 1934
Studii liceale la Făgăraş (1900–1908) şi
universitare la Sibiu (teologia, 1908–1911) şi
Budapesta (dreptul, 1911–1915); în1915 şi-a luat
doctoratul în drept. În acelaşi an a fost hirotonit
diacon la Sibiu, unde a fost şi profesor de religie
la gimnaziul din localitate. Paralel a făcut studii
la Facultatea de Teologie Catolică din Budapesta.
În 1921 a obţinut licenţa şi în 1925 doctoratul
la Facultatea de Teologie din Bucureşti. A fost
redactor la „Telegraful român” (1918), secretar
de resort la preşedinţia Consiliului Dirigent al
Transilvaniei (1918–1919), subdirector general
în Ministerul Cultelor şi Artelor din Bucureşti
(1920–1925), deputat în primul Parlament al
României Reîntregite (1920). La 3 mai 1925 a
fost numit
episcop al Aradului
. Sub păstorirea
sa, Seminarul Teologic din Arad a fost ridicat la
rang de Academie. A lăsat peste 75 de scrieri (cu-
vântări pastorale, sfaturi pentru preoţi şi credin-
cioşi, lucrări referitoare la sectele din România
etc.):
Predici pentru toate duminicile de peste an
şi alte ocaziuni
(1918, în colab.);
Unificarea or-
ganizaţiei noastre bisericeşti
(1919);
Istoria pre-
dicei la români
(1921);
Pentru neam şi lege. 40
de
cuvântări împotriva adventiştilor şi baptişti-
lor
(1923);
La altarul neamului
(1924);
Predici
la sărbătorile bisericeşti
(1925);
Pentru slujitorii
altarului. Meditaţii şi îndemnuri
(1925);
Sectele
religioase din România
(1925);
Călăuza cunoaş-
terii şi combaterii sectelor
(1925);
Datoriile pre-
oţimii în faţa problemelor sociale
(1925),
Veniţi
la Hristos. Predici la toate duminicile
anului bi-
sericesc
(1926);
Baptismul în România din punct
de vedere
istoric
,
naţional şi religios
(1927);
De la
leagăn până la moarte
(1927);
Trei sute cincizeci
de
pilde pentru predici şi alte cuvântări
(1928, în




